Ediția 2017-2018 a campionatului Ligii a V-a s-a încheiat în weekend. În Seria 1, CAO 1910 Oradea și-a încheiat parcursul cu o victorie la scor, 4-0, în deplasare, la Suplac, în fața localnicilor de la Voința și astfel și-au luat adio de la ultimul eșalon, de la toamnă orădenii urmând a evolua în Liga a IV-a.

Pe locul II în prima serie a încheiat cealaltă formație orădeană Dinamo Leonardo, în pofida faptului că în ultimul joc a cedat pe teren propriu, cu 3-5, în disputa cu ACS Slovan Valea Cerului.

Poziția a III-a i-a revenit, la 10 puncte de locul II, echipei Foresta Tileagd, învingătoare cu 4-0, în ultima etapă, la Sîniob.

Seria a 2-a a fost câștigată, de asemenea, detașat de AS Unirea Oşorhei 2016, care în ultimul joc a câștigat cu 5-1 confruntarea cu Vulturul Dobreşti.

La 9 puncte de lider în seria secundă, Gloria Căbeşti a încheiat pe poziția a II-a, deși și ea a cedat în ultima etapă, cu 2-4, la Cociuba Mare.

În fine, treapta a III-a în Seria a 2-a a fost ocupată de Unirea Roşia, care în ultimul meci a remizat, cu 3-3, în fața celor de la Zorile Buntești.

Astfel, au obținut promovarea din Liga a V-a în Liga a IV-a, în acest an CAO 1910 Oradea și  AS Unirea Oşorhei 2016.


Rezultatele ultimei etape din Seria 1 a Ligii a V-a:

Voinţa Suplac

0 - 4

 CAO 1910 Oradea

LPS Bihorul Oradea

5 - 4

 Toldy Sannicolau de Munte

Cetatea Biharia

6 - 1

 Locadin Ţeţchea

AS Vadu Crișului

0 - 2

 CSC Viitorul Bratca

ACS Progresul Sîniob

0 - 4

 Foresta Tileagd

CS Dinamo Leonardo

3 - 5

 ACS Slovan Valea Cerului

Minerul Şuncuiuş

4 - 1

 Inter Aştileu