Pe o vreme caniculară, în Oradea a avut loc etapa a doua a Campionatului României de Tenis cu Piciorul (Futnet). Jocurile s-au desfăşurat pe terenurile de zgură din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret în organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal-Tenis Bihor, în colaborare cu clubul Futnet Oradea şi Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi.

Meciurile din grupe s-au desfăşurat sub semnul echilibrului, încheindu-se cu câteva surprize. Juniorii de la Tengo Salonta au reuşit să obţină două victorii şi calificarea în semifinale, alături de formaţia locală, în timp ce seniorii salontani au câştigat, conform aşteptărilor.

Dumbrăviţa şi Tengo Juniori s-au duelat în finala mică, iar seniorii de la Tengo şi gazdele de la Futnet Oradea şi-au disputat întăietatea în cadrul finalei.

După un joc cu numeroase răsturnări de situaţie, timişorenii de la Dumbrăviţa s-au impus în faţa tinerilor salontani cu scorul de 2-1, salvând două mingi de meci ale adversarilor. Finala mare s-a încheiat cu succesul salontanilor (3-0), dar orădenii au opus rezistenţă adversarului, mai ales în probele de dublu şi de triplu.

Directorul DJST Bihor, Petruţ Drăgan, a fost prezent şi el, discutând cu Vasile Sorean, preşedintele celei mai noi asociaţii judeţene pe ramură sportivă despre oportunităţi de susţinere şi dezvoltare ale sportului judeţean.

La festivitatea de premiere toţi participanţii au fost recompensaţi cu diplome şi medalii, iar formaţiile de pe podium s-au ales şi cu câte o cupă.

Ca o noutate a fost premiat şi jucătorul etapei, distincţie care, în urma voturilor conducătorilor de echipe, i-a revenit sătmăreanului Dorin Ţuţoraş, component al echipei Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc.

"Le mulţumesc echipelor participante, în special celor trei din Bucovina pentru efortul făcut de a fi alături de familia futnetului românesc. Să parcurgi sute de km pentru un turneu, nu e deloc uşor, nici fizic şi nici financiar. Doar împreună şi în echipă vom putea dezvolta acest sport", a declarat, la finalul turneului, Vasile Sorean, conducătorul echipei Tengo Salonta şi preşedinte al AJFT Bihor.

Deşi rivale din punct de vedere sportiv cu echipele de fotbal-tenis, cluburile de futnet acordă respectul cuvenit Federaţiei Române de Fotbal-Tenis, colaborând cu forul naţional condus de către Frederico Tavares.

Astfel, în perioada 5-7 iulie, futnetiştii vor participa la Cupa României la fotbal-tenis, competiţie ce va fi organizată la Mamaia, pentru ca apoi, în perioada 13-14 iulie să se reîntâlnescă la Vatra Dornei pentru jocurile etapei cu numărul trei din campionat.


Rezultate consemnate la etapa de la Oradea:

Grupa A

Tengo Salonta –Team Bucovina                     3-0

Dumbrăviţa Timiş – Black Hill V. Dornei         2-1

Tengo Salonta – Black Hill Vatra Dornei         3-0

Dumbrăviţa Timiş –Team Bucovina                3-0

Black Hill Vatra Dornei – Team Bucovina       3-0

Tengo Salonta – Dumbrăviţa Timiş                3-0

Grupa B

Futnet Oradea – Rechinii Tehnici                  2-1

Futnet Timişoara – Tengo juniori                   1-2

Futnet Oradea – Tengo juniori                       3-0

Futnet Timişoara – Rechinii Tehnici              1-2

Tengo juniori – Rechinii Tehnici Câmp.          2-1

Futnet Oradea – Futnet Timişoara                3-0

Semifinale

Tengo Salonta – Tengo Juniori                      2-1

Futnet Oradea – Dumbrăviţa Timiş               3-0

Jocuri de clasament

Locurile 7-8: Team Bucovina – Futnet Timişoara                                                               3-0

Locurile 5-6: Black Hill Vatra Dornei – Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc            2-1

Locurile 3-4: Dumrbăviţa Timiş – Tengo Juniori                                                                 2-1

Locurile 1-2: Tengo Salonta – Futnet Oradea                                                                   3-0

Loturile echipelor bihorene:

Tengo Salonta: Alex Sorean, Nagy Darius, Bagosi István, Illyés Gergö şi Denis Purjea

Futnet Oradea: Szabó Levente, Szabó Ferenc, Ioan Creţ, Paul Creţ, Remus Budău, Adrian Botoş şi Jankó-Szép Tibor

Tengo Juniori: Marc Bence, Lăzău Norbert, Bondár Bertalan, Suciu David şi Halász Dániel

Clasamentul etapei de la Oradea:

1. Tengo Salonta                     33 puncte

2. Futnet Oradea                     29 puncte

3. Dumbrăviţa Timiş              24 puncte

4. Tengo Juniori                      22 puncte

5. Black Hill Vatra Dornei      17 puncte

6. Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc 17 puncte

7. Bucovina Team                   15 puncte

8. Futnet Timişoara                 14 puncte

Clasament general, după două etape:

1. Tengo Salonta                    66 puncte

2. Futnet Oradea                     54 puncte

3. Dumbrăviţa Timiş              39 puncte

4. Tengo Juniori                      39 puncte

5. Futnet Timişoara                36 puncte

6. JSF Cluj-Napoca                31 puncte

7. Black Hill Vatra Dornei      31 puncte

8. Rechinii Tehnici CL-Moldov. 31 puncte

9. Bucovina Team                   15 puncte