În acest sfârşit de săptămână şi în primele zile din săptămâna viitoare, la Oradea, se vor desfăşura întrecerile ediţiei din 2020 a turneului de tenis dotat cu Cupa Prima. Programată la baza sportivă Arena Antonio Alexe, pe terenurile de tenis, competiţia va avea loc în perioada 25 şi 29 ianuarie şi va fi organizată de clubul CSM Oradea.

Înscris în Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis, unde este cotat cu categoria A, turneul este rezervat sportivilor de 12 ani, atât la masculin cât şi la feminin.

După cum anunţă organizatorii, sunt programate întreceri cu tablou principal de 32 e sportivi la simplu, respectiv tablou de 16 la dublu, atât la masculin, cât şi la feminin. Competiţia va debuta sâmbătă, cu meciurile din calificări, după care, duminică vor începe şi jocurile de pe tabloul principal.

La băieţi meciurile se vor desfăşura pe hard, iar la fete, pe zgură.

Arbitru principal, delegat de Federaţia Română de Tenis, este Ioan Mărginean din Cluj-Napoca, în timp ce arbitru secundar este Elek Benedek din Odorheiu Secuiesc, iar directorul turneului, Nicuşor Vaşadi, din partea clubului organizator, CSM Oradea.

Între 23 şi 26 ianuarie, tot la Oradea, va avea loc şcoala de arbitraj pentru arbitri naţionali.