Festival de o amploare fără precedent la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului organizează, în perioada 7-8 septembrie, cea de-a treia ediţie a Festivalului Familiei, cu zeci de activităţi pentru copii, delicatese culinare, activităţi sportive, dar şi concerte cu trei dintre cei mai în vogă artişti ai momentului: Irina Rimes, Dorian Popa şi Spike.

Timp de două zile, parcarea complexului va găzdui un super parc de distracţii, cu bungee jumping, carusel, tir cu arcul şi tobogane gonflabile, dar şi o zonă de street food (grill-uri, burgeri şi hotdog, Raclette cu specialităţi cu brânzeturi, vafe, porumb fiert, vată pe băţ, îngheţată, gogoşi greceşti, nachos, popcorn, kurtos kolacs, langos, ş.a.m.d.).

Cei care vor trece pe la ERA vor putea participa la o multitudine de activităţi gratuite, precum piesa de teatru "Hainele cele noi ale împăratului" (Comoara cu poveşti Oradea - Trendart Company), bungee run (sâmbătă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi), ateliere de creativitate, parada mascotelor cu Prietenii Veseliei, baloane uriaşe de săpun, taur rodeo (până în 100 kg), picioroange, prezentare de modă M Models Agency (Fashion Stylist Marius Molan).

Copiii vor fi "prinşi" şi în activităţi cu jucării populare (jucării unice din lemn, de dimensiuni mari), pentru dezvoltarea motricităţii şi a abilităţilor. Concurs de melci, tragerea la ţintă cu tunul sau lupte cavalereşti, un puzzle uriaş pe tablă - sunt alte câteva din activităţile la care sunt invitaţi prichindeii.

Bineînţeles, în cadrul festivalului vor exista şi momente sportive diverse, precum zumba cu îndrăgita Giani, fotbal cu CAO Oradea, baschet cu CSM Oradea şi tenis de masă. De asemenea, cei mai viteji dintre prichindei se vor putea înscrie la Exatlon, unde îşi vor măsura forţele în probe de foc, menite să le testeze pregătirea fizică, viteza de reacţie şi curajul, iar Kinga Sebestyen, una dintre cele mai cunoscute antrenoare de aerobic, îi va atrage pe doritori cu Kangoo Jumps (atenţie, pentru kangoo jumps, înscrierea se face în prealabil la adresa kapo@kingasebestyen.com).

Cum era de aşteptat, şi programul artistic va fi unul variat. Pe lângă artişti locali precum Maria Chiş sau Larisa Oneţ, pe scenă vor urca unii dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi ai momentului: sâmbătă, de la ora 18, Dorian Popa, urmat, de la ora 19, de Spike, iar duminică, de la ora 19, de Irina Rimes.

Intrarea la toate aceste evenimente va fi liberă pentru toată lumea. Vă aşteptăm cu drag!


Vezi mai jos programul detaliat al Festivalului Familiei 2019!

SÂMBĂTĂ

Activităţi gratuite

Ore

Teatru "Hainele cele noi ale Împăratului", în sala de evenimente 

11:00 – 12:00

Baloane uriaşe de săpun

11:50 – 13:00

Atelier LEGO

11:00 – 19:00

Activităţi sportive: baschet, fotbal, tenis de masă

11:00 – 19:00

Bungee Run

12:00 – 09:00

Parc de joacă popular

15:00 – 19:00

Atelier Slime

16:00 – 18:00

Exatlon

16:00 – 19:00

Picioroange

17:00 – 18:00

PROGRAM  SCENĂ:

Prezentare de moda

16:30 – 17:30

Maria Chis

17:30 – 18:00

Dorian Popa

18:00 – 19:00

Spike

19:00 – 20:00

 

DUMINICĂ

Activităţi gratuite

Ore

Atelier creativitate Prietenii Veseliei

11:00 – 14:00

Atelier LEGO

11:00 – 19:00

Activităţi sportive: baschet, fotbal, tenis de masă

11:00 – 19:00

Parc de joacă popular

15:00 – 19:00

Taur mecanic

15:00 – 19:00

Prietenii Veseliei -  Parada mascotelor

16:00 – 18:00

Zumba cu Giani

17:00 – 17:25

Kangoo Jumps cu Kinga Sebestyen

17:30 – 18:30

PROGRAM  SCENĂ

 

Larisa Oneţ

18:30 – 19:00

Concert Irina Rimes

19:00 – 20:00