Câștigătoarea voturilor orădenilor, trupa Mustang, a susținut un show energic, joi seară, în prima zi de Oradea FestiFall. Sute de curioși au cântat și au dansat pe ritmuri de rock împreună cu membrii trupei, Meda Horjan și Ioan Florea, soliști, Adrian Ioan la claviatură, Mark Mihele - bass, Paskuy Tamas - chitară și Cservak Miki - tobe.

Favorita orădenilor

În premieră pentru Toamna Orădeană, redenumită în Oradea FestiFall, prima zi de festival a fost dedicată trupelor locale, atât din Oradea cât și din Bihor, cu repertoriu propriu. Cei care și-au dorit să cânte pe scenă au trebuit să câștige inimile orădenilor și să fie cei mai votați într-un sondaj creat pe pagina evenimentului.

Favorita publicului a fost trupa Mustang, locul II fiind obținut de Frații Jdieri, pe locul trei clasându-se Nuntașii Bihorului Juniori. Începând cu ora 20, câștigătorii au urcat pe rând pe scenă și au încercat să încălzească un public nu foarte numeros.

Trupa Mustang a fost ultima care a urcat pe scenă, la ora 22, și a interpretat mai multe melodii din repertoriul propriu, cum ar fi „Mustang Manifest”, „Mergi mai departe”, „Pentru prieteni”, „Iubire în dublu sens”, precum și o piesă dedicată motocicliștilor: „Născuți liberi”, dar și cover-uri precum „Doi pași” de la Cargo sau "Constantine, Constantine".

Piesele nu pot fi găsite deocamdată pe Youtube sau pe site-ul trupei, deoarece acestea vor fi incluse în primul album al trupei, ce urmează să fie lansat în luna noiembrie. 

În jurul orei 22.30, aproape 300 de orădeni se aflau în fața scenei și dansau pe ritmuri de rock, în ciuda temperaturii scăzute, de doar 6 grade. 

Accelerează și „jdiară”

Trupa de pe locul doi a fost Frații Jdieri, care au cântat cele mai cunoscute piese din repertoriul propriu, cea mai „cu lipici” la public fiind „Accelerează”. Versurile au fost repede învățate în special de tineri, care au format un public numeros la concert.

De asemenea, melodii precum „Diavolul e femeie”, „Ce bere rece” și „Asta nu-i mașina mea” au fost la fel de bine primite.

Concertele vor continua și vineri, în cea de-a doua zi a festivalului cu Vama și The Rock (AC/DC Tribute).


PROGRAM ORADEA FESTIFALL

JOI - VINERI, 12:00-23:00
SÂMBĂTĂ - DUMINICĂ, 10:00-23:00

PROGRAMUL ATELIERELOR ȘI ACTIVITĂȚILOR PENTRU COPII:
Jocuri interactive și de relaxare, joi-duminică, 16:00-18:00;
Ateliere de pictură pe sticlă, sâmbătă-duminică, 11:00-13:00;
Baloane, pictură pe față, ateliere de colorat, ateliere de pictură pe ceramică, joi-vineri 12:00-23:00, sâmbătă-duminică 10:00-23:00;
Loc de joacă pentru copii, joi-vineri 14:00-18:00, sâmbătă-duminică 14:00-18:00;

VINERI, 4 octombrie 
20:30 THE ROCK (AC/DC Tribute Band)
21:30 VAMA

SÂMBĂTĂ, 5 octombrie
20:30 3 SUD EST
21:30 SMILEY

DUMINICĂ, 6 octombrie
20:30 MIHAIL
21:30 THE MOTANS
22:30 Spectacol de artificii

PROGRAM STREET ART // PIETONALA VASILE ALECSANDRI și PIAȚA UNIRII:
JOI, 3 octombrie 

14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:40 Phrophecies
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Cotton On
17:00 - 17:30 One Man's Band
18:00 - 18:45 Cotton On
18:00 - 19:00 Bogdan Mezofi și Lehel Kiss – de la Grimus (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 Ansamblul folcloric Aușana (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:50 - 20:30 Phrophecies

VINERI, 4 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Gold Tree Walkers
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Carillon by International Show Parade
17:00 - 17:40 Phrophecies
17:30 - 18:00 One Man's Band
18:00 - 18:45 Gold Tree Walkers
19:00 –20:00 ZITO (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Carillon by International Show Parade
19:50 - 20:30 Phrophecies

SÂMBĂTĂ, 5 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Carillon by International Show Parade
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Cotton On
17:00 - 17:40 Phrophecies
17:30 - 18:00 One Man's Band
18:00 - 18:45 Carillon by International Show Parade
18:00 - 19:00 Doru Trascău (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 N.O.R (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Cotton On
19:50 - 20:30 Phrophecies

DUMINICĂ, 6 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Gold Tree Walkers
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Carillon by International Show Parade
17:00 - 17:45 Gold Tree Walkers
17:00 - 17:30 One Man's Band
18:00 - 19:00 Otherside (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 Camilo Duarte (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Carillon by International Show Parade