Pentru al treilea an la rând, Cetatea Oradea va găzdui, între 21 şi 23 septembrie, Sărbătoarea Recoltei, un eveniment în cadrul căruia orădenii sunt invitaţi să-şi umple cămările cu bunătăţi de sezon de la producători locali. La Sărbătoarea Recoltei, vizitatorii vor fi îmbiaţi şi cu concerte susţinute de vedete ale muzicii, precum Lidia Buble, Grigore Leşe şi Laura Lavric.

Bunătăţi de Bihor

Programul a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, de Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, şi de enologul Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei pentru cercetarea şi promovarea produselor agroalimentare Crişana.

Potrivit acestora, ediţia 2018 a Sărbătorii Recoltei propune trei zile dedicate belşugului toamnei, tradiţiilor şi obiceiurilor acestui anotimp, dar şi concerte cu artişti în vogă şi un spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma.

În fiecare zi, producători autohtoni, în număr de 43, îi vor aştepta pe vizitatori cu recolta din acest an: fructe, legume, zacuscă, miere de albine, gemuri, brânzeturi, dulceaţă de ardei, ba chiar şi ketchup din corcoduşe. Se vor vinde şi cartofi mov, precum şi tot felul de produse din lavandă.

Astfel, de vineri până duminică, între orele 11-20, fiecare producător participant va încerca să prezinte vizitatorilor valoarea produselor agroalimentare şi tradiţionale din zonă.

Întrebat de preţuri, Dorin Popa a spus că este conştient că preţurile de la târguri sunt de regulă mari, deşi nu ar trebui să fie. "Am discutat şi vom mai discuta cu producătorii în privinţa preţurilor. Sperăm să fie mai mici. Nu au de ce să fie mari având în vedere că noi le punem la dispoziţie standurile gratuit, deci nu plătesc nimic", a spus organizatorul.

Grigore Leşe, la Oradea

Mihai Jurca a anunţat că în toate cele trei zile pe o scenă instalată în curtea Cetăţii se vor ţine concerte. Vineri, de la ora 20, orădenilor le vor cânta membrii trupei Ad Libitum Voices, unul dintre primele grupuri vocale din România ce adoptă stilul pop opera. Seara de sâmbătă o aduce în faţa fanilor pe Lidia Buble, al cărei concert este programat tot la ora 20.

Ziua de duminică este una specială, care se va încheia în ton festiv cu un spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma. Începând cu ora 19, pe scena din Cetate vor urca Grigore Leşe, Laura Lavric, Angela Buciu, Stana Stepănescu, Corina Szatmari, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Cornelia Covaciu şi Luminiţa Tomuţa, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana.

Workshopuri dedicate

Programul cuprinde şi workshop-uri tematice. Scopul acestora este de a identifica posibilităţi de colaborare între producătorii agroalimentari locali şi unităţi din industria ospitalităţii (restaurante/unităţi de alimentaţie publică), precum şi cel de a susţine comercializarea fructelor în regiunea Crişana.

Astfel, workshop-ul "Oportunităţi privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali şi industria ospitalităţii: prezent şi perspective", va avea lorc vineri, de la ora 18, în corpul I al Cetăţii Oradea, la etajul 1, iar workshop-ul "Livezi superintensive şi arbuşti fructiferi: oportunităţi pentru finanţarea şi valorificarea fructelor", va avea loc sâmbătă, în Corpul I, la etajul 1, începând cu ora 10. Locurile la aceste workshop-uri sunt limitate, fiind necesară o înscriere prealabilă.

La fel ca anul trecut, copiii vor fi invitaţi la concurs. Ei vor primi câte un coş şi câte o listă cu produse pe care trebuie să le găsească la standuri. Cei care vor duce la îndeplinire provocarea vor fi premiaţi.

Evenimentul e organizat de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, al Asociaţiei pentru cercetarea şi promovarea produselor agroalimentare Crişana (ACPPA Crişana) şi al Muzeului oraşului Oradea - complex cultural (Cetatea Oradea).


PROGRAM

Vineri, 21 septembrie

10:00-20:00 Atracţii pentru copii

11:00-20:00 Târg de produse agroalimentare

17:00 Vernisajul expoziţiei personale de pictură naivă, artist plastic Mihai Dascălu (Corp B, etaj 1, Sala 12)

18:00 Workshop "Oportunităţi privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali şi industria ospitalităţii: prezent şi perspective’’ (Corp I, etaj 1)

20:00 Concert Ad Libitum Voices

Sâmbătă, 22 septembrie

10:00-20:00 Atracţii pentru copii

11:00-20:00 Târg de produse agroalimentare

10:00 Workshop "Oportunităţi privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali şi industria ospitalităţii: prezent şi perspective" (Corp I, etaj 1)

20:00 Concert Lidia Buble

Duminică, 23 septembrie

10:00-20:00 Atracţii pentru copii

11:00-20:00 Târg de produse agroalimentare

15:00 Premierea Fermierilor

19:00 Spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma, alături de Laura Lavric, Angela Buciu, Grigore Leşe, Stana Stepânescu, Corina Szatmari, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Cornelia Covaciu şi Luminiţa Tomuţa, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana.