Prima din cele patru lumânări pe coroana de Advent se va aprinde, sâmbătă, de la ora 19, în faţa Catedralei Romano-Catolice, iar voluntarii Caritas Catolica vor împărţi ceai cald. Coroana de Advent va fi binecuvântată de Excelenţa Sa episcopul Böcskei László, în cadrul ceremoniei de aprindere a primei lumânări.

Originea sărbătoririi adventului este undeva în secolele V – VI., atunci când timpul de pregătire pentru Crăciun avea o durată de 40 de zile. Timpul adventului este unul al pregătirii interioare şi exterioare, petrecut în bucuria aşteptării.

"Este un obicei frumos, să pregătim o coroană cu care să decorăm casele noastre, dar acest gest nu este de ajuns. (...) Pentru omul creştin, Adventul este timpul pregătirii sufleteşti, a faptelor bune în aşteptarea sfintei sărbători a Naşterii Domnului", au transmis reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice. Celelalte lumânări de Advent vor fi aprinse în serile de 9, 16 şi 23 decembrie.

Duminică, 3 decembrie, de la ora 18.30, în centrul Oradiei, lângă Biserica Sfântul Ladislau, se va aprinde prima lumânare pe o altă coroană de Advent, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei "Szent László", organizatoarea Zilelor Sfântului Ladislau.

Reprezentanţii asociaţiei "invită orădenii la o rugăciune şi cântece de Crăciun cântate împreună în 3 decembrie 2017, la coroniţa de Advent amplasată de Primăria municipiului în Piaţa Unirii".

Merită precizat şi că, pe 9 decembrie, la ora 15, îşi va deschide porţile cea de a patra ediţie a Târgului de Advent organizat de către Ordinariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, în colaborare cu Caritas Catolica, Asociaţia "Viaţa cu autism", Asociaţia "Háló" din Partium, Liceul Teologic Romano-Catolic "Szent László", Centrul Diecezan de Muzică Sacră, Centrul Diecezan de Tineret şi Centrul Pastoral Diecezan, Surorile Franciscane de Mallersdorf, Surorile Vincentine, Asociaţia Sfânta Rita, Grupul Calea Neocatecumenală, respectiv Radio Maria, secţia maghiară.

La evenimentul care va avea loc în parcul din faţa Catedralei Romano-Catolice sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi, indiferent de religie sau naţionalitate. "Vor fi oferite publicului produse artizanale de patiserie, obiecte ornamentale de Crăciun, accesorii vestimentare de iarnă. Produsele expuse vor putea fi achiziţionate în schimbul unei donaţii, sumele de bani astfel obţinute fiind folosite în scopuri social-caritativ-culturale", se precizează într-un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice.