Trei persoane au fost rănite şi trei maşini – Skoda, Opel şi Ford – au fost serios avariate, sâmbătă seară, în urma unui accident rutier produs pe DN 79, la intersecţia cu Livada. Totul, după ce şoferul unui alt autoturism, Volvo, după cum au precizat martorii la faţa locului, a ţâşnit pe drumul naţional, iar ca să evite un impact, şoferiţa din Skoda a frânat brusc.

Potrivit martorilor oculari, evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 21. Maşinile circulau în coloană, dinspre Oradea spre Nojorid, când, la intersecţie cu satul Livada, un SUV Volvo a ieşit cu viteză de pe drumul comunal, cu viteză şi fără să se asigure, şi a virat stânga spre Oradea, fără ca măcar să se oprească.

Pentru a evita un impact, ce putea fi devastator, şoferiţa unui autoturism Skoda a frânat brusc, fiind lovită de un Opel, izbit, la rându-i, de un Ford.

"Un şofer a ieşit fără să se asigure, dinspre Livada. A ieşit brusc şi toţi am pus brusc frână, 3 maşini s-au lovit. Mergeam toţi cu 70-80 km la oră. Maşina care a ieşit a fugit către oraş", a explicat BIHOREANULUI şoferul din Ford.

Trei persoane au fost rănite şi duse la Unitatea de Primire a Urgenţelor, pentru investigaţii suplimentare. Din câte se pare, persoanele vătămate erau conştiente.

Martorii evenimentului sunt cu atât mai revoltaţi cu cât şoferul din Volvo nici măcar nu a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat, întrebându-se dacă poliţiştii vor reuşi identificarea lui, cu ajutorul camerelor de filmat de pe traseu.

Echipaje de poliţişti au mers la faţa locului pentru a ancheta împrejurările exacte ale evenimentului.

UPDATE:

Până la lămurirea pe deplin a circumstanţelor accidentului, în urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii rutieri au concluzionat că vina ar aparţine şoferului din Ford, care, pentru că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de Opel-ul care circula în faţa sa, l-a lovit din spate, proiectându-l în Skoda, care încetinise.

"La ora 21, pe DN 79, în afara localităţii Nojorid, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism dinspre Oradea înspre Nojorid, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării şi a acroşat din spate un autoturism condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 44 de ani din Livada de Bihor, autoturism care a fost proiectat într-un alt autoturism, condus în faţa acestuia, în aceeaşi direcţie de deplasare, de o femeie de 51 de ani din Oradea, şi care a redus viteza la intersecţia cu drumul comunal 77", a explicat, duminică, pentru BIHOREANUL, comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Până la urmă, în urma evenimentului s-a consemnat doar o persoană rănită, şoferul din Opel, care şi el "a suferit leziuni uşoare".

"Poliţiştii continuă cercetările în acest caz", a mai precizat Alina Dinu.