Aberaţie în complexul Lotus Retail Park din Ioşia, aparţinând cunoscutului Lotus Center, unde funcţionează şi un restaurant din lanţul Spartan, patronat de suceveanul Ştefan Mandachi, autorul faimoasei provocări #şîeu, prin care urmăreşte ca opinia publică să oblige politicienii la construirea de autostrăzi.

Vineri, cu un minut înaintea orei 15.00, la care Mandachi a cerut ca toţi angajaţii săi să oprească lucrul, îndemnând şi alţi întreprinzători să facă la fel, personalul restaurantului Spartan din Oradea a ieşit din incinta unităţii, aliniindu-se în faţa acestuia cu însemnele „mişcării” #şîeu.

„România vrea autostrăzi!”, a anunţat la ora 15.00 managerul restaurantului, Manuela Bobuş, angajaţii răspunzându-i în cor „#şîeu!”. „Spartan Oradea vrea autostrăzi! #şîeu!”.

„Aveţi aprobare?”

În faţa şi în jurul restaurantului s-au strâns circa 30 de orădeni, unii chiar clienţi aflaţi la acea oră la mese, alţii sosiţi anume aici pentru a susţine protestul iniţiat de Mandachi. Deşi toţi au avut o conduită absolut normală, fără niciun fel de scandare şi fără a produce vreun act de „vandalism”, la un moment dat în faţa magazinului a apărut un paznic, angajat al firmei Intersec, pentru a da de veste că oamenii nu au voie să stea în faţa magazinului, nici măcar presa. De ce? Pentru că „aşa a dat ordin doamna de la Lotus, eu doar execut ordinul”.

„Aveţi cumva aprobare de la conducerea Lotusului? Fără aprobare nu aveţi voie să faceţi aşa ceva”, a spus paznicul.

Intimidaţi de porunca venită, potrivit spuselor paznicului, de la proprietarul spaţiului comercial, care percepe firmei Spartan chirie câteva mii de euro lunar, angajaţii restaurantului, în frunte cu managerul, au intrat în incinta acestuia, continuând protestul fără să poată fi văzuţi din afară.

În acest timp, însă, orădenii au rămas pe trotuar, purtând în piept autocolante #şîeu!.

„Dacă am avea 1.000 ca el...”

Managerul restaurantului Spartan din Oradea a spus că este afectată personal de lipsa autostrăzilor: „Eu sunt originară din Piatra Neamţ, în Oradea m-am măritat şi a devenit a doua mea casă, dar în oraşul natal nu am mai fost de 10 ani. Dacă mă întrebaţi din ce motiv, din lipsa autostrăzilor. Pe şosea se fac 15 ore cu maşina până acolo”.

Echipaţi în tricouri negre, inscripţionate cu mesajul „România vrea autostrăzi ACUM”, angajaţii lui Ştefan Mandachi, toţi tineri, au afirmat că şi-ar dori să se facă nu doar autostrăzi, ci şi alte lucruri de care oamenii au nevoie: spitale, străzi, iluminat public etc.

Un client care în jurul orei 15.15 tocmai terminase de luat masa a aşteptat finalul suspendării lucrului pentru a putea plăti înainte să plece, dar a declarat că nu a fost deloc deranjat că a trebuit să aştepte. „A fost pentru o cauză nobilă”, a spus el.

La fel a considerat şi unul dintre orădenii sosiţi să-şi manifeste simpatia pentru ideea „#şîeu!” propusă de Mandachi, Victor Nagy. „Am venit pentru că-i susţin iniţiativa. Avem nevoie de autostrăzi, dar avem mare nevoie de oameni ca el. Dacă am avea 1.000 de oameni ca el, am duce-o mult mai bine”, a spus orădeanul.