Noapte de coşmar, joi spre vineri, pentru o familie din Marghita. O acumulare de gaze a provocat o explozie în garsoniera în care dormeau doi părinţi şi copilul lor, dar din fericire deflagraţia n-a fost urmată de incendiu, iar nimeni nu a fost rănit.

Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, alerta s-a dat în jurul orei 00.30, iar la garsoniera aflată la etajul 3 al unui bloc de pe strada Garoafei s-au deplasat de urgenţă două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Marghita.

"Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au procedat la evaluarea stării de sănătate a celor doi adulţi şi a copilului care domiciliau în garsoniera afectată de explozie, acţionând concomitent pentru ventilarea întregii locuinţe, asigurarea uşii de la balcon (care, dislocată de suflul exploziei, prezenta pericol pentru trecători), respectiv pentru asigurarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor", se arată în comunicat.

Explozia a distrus trei geamuri şi uşa de la bucătăria garsonierei şi a provocat, totodată, dislocarea uşii de la balcon şi de la intrarea în locuinţă. Celelalte garsoniere din bloc nu au fost afectate.

Ca urmare a incidentului, societatea Delgaz Grid a anunţat că a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din Marghita, pe străzile: Oltului, Fântâna Mică, Garoafei şi Litoralului, începând cu ora 9, urmând ca reluarea furnizării să se facă treptat în cursul zilei de vineri, "în funcţie de prezenţa la domiciliu a consumatorilor afectaţi, măsura fiind necesară pentru efectuarea operaţiunilor în condiţii de siguranţă".

Pentru a preveni astfel de situaţii, pompierii militari le recomandă bihorenilor ca, în cazul în care simt mirosul caracteristic al gazului sau se declaşează senzorii dintr-o încăpere, să închidă rapid alimentarea cu gaz şi să aerisească incinta minimum 30 de minute, timp în care nu se vor aprinde chibrituri şi brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii.

Demonstraţie de verificare a presiunii de gaz dintr-o butelie, făcută de pompierii ISU Crişana: