Disperat de afluxul la secţiile de votare, partidul de guvernământ şi-a trimis la secţiile de votare cei mai buni agenţi, primarii locali, care încearcă să influenţeze alegătorii, încălcând legea. Primăriţa din Uileacu de Beiuş, PSD-ista Mihaela Sabău, soţia şefului Poliţiei Beiuş, a fost filmată de membrii PLUS Bihor în timp ce "sfătuia" alegătorii cum să voteze, dar cazuri similare se întâlnesc în multe alte localităţi.

Potrivit unei sesizări primite de BIHOREANUL din partea unor reprezentanţi ai PLUS Bihor, care au transmis şi imagini, primăriţa a fost filmată iniţial în faţa secţiei de vot din satul Prisaca, comuna Uileacul de Beiuş, unde s-a postat încă de la orele dimineţii.

"Delegatul nostru a remarcat faptul că primăriţa PSD a comunei stătea în faţa secţiei de votare din Prisaca şi discuta cu absolut toţi oamenii care veneau la vot. Dupa ce a încercat să o filmeze, primăriţa a plecat din zonă şi s-a postat în faţa bisericii, unde îi aborda pe toţi cei care ieşeau din biserică", a transmis reprezentanta PLUS.

Membrii alianţei suspectează că primăriţa le-a spus celor care trec pe la vot să nu îşi exercite acest drept la referendum.

"De dimineaţă, pentru că doar o singură persoană (din Braşov) a solicitat buletine de vot pentru referendum şi că operatorul de la tabletă nu punea întrebari referitoare la dorinţa de a vota şi pentru referendum, s-a făcut sesizare la Biroul Electoral Judeţean", a mai arătat reprezentanta PLUS.

cititoare de-a BIHOREANULUI a transmis că "aceeaşi situaţie a fost şi în satul Forău", din aceeaşi comună, Uileacu de Beiuş, unde oamenii au fost "întâmpinaţi de un membru PSD care le zicea oamenilor sa nu ia foaie pentru referendum".

De altfel, se pare că situaţia este una generalizată. Potrivit PLUS, un caz similar s-a înregistrat şi la Borod (foto), unde primarul PSD-ist Sorin Petru Sarca stătea la discuții cu alegătorii în faţa secţiei de votare. Reprezentanţii PLUS spun că vor sesiza aceste cazuri la Poliţie.

De asemenea, un cititor al BIHOREANULUI a transmis că la Hidişelul de Sus, "un membru PSD stă în curtea şcolii unde se află secţia, nu chiar în secţia de votare".

De precizat că primăriţa din Uileacu de Beiuş, Mihaela Sabău nu este la prima abatere. Ea a fost sancţionată în 2015 de Agenţia Naţională de Integritate pentru că, în paralel cu funcţia administrativă, a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată. Ea a contestat decizia ANI, dar la finele anului trecut a pierdut definitiv procesul, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform Legii Administraţiei Publice Locale, prefectul judeţului era obligat să emită un ordin pentru încetarea de drept a mandatului, dar procedura a fost blocată cu ajutorul secretarulu comunei, Adrian Marge, care nu a trimis la Prefectură un refera „informativ”. Nici prefectul Ioan Mihaiu nu a făcut, însă, nimic pentru a accelera procedura, dovadă fiind chiar faptul că PSD-ista este încă în funcţie.