Reprezentanţii USR din zona Aleşd au intrat în alertă, duminică, după închiderea urnelor de vot, după ce au aflat de la observatorul din secţia 231 din Aştileu că primarul comunei, PNL-istul Vasile Ionuţ Lazăr, "s-a închis" în secţie şi vrea să asiste la numărarea voturilor.

"S-a închis în secţie la ora 21 să asiste la numărătoarea voturilor. Am aflat de la delegatul nostru. Am chemat Poliţia şi au venit poliţiştii din comună, se ceartă acolo înăuntru, se aude de afară", a susţinut, într-o discuţie cu BIHOREANUL, Carmen Crişan, vicepreşedintele USR Aleşd.

Contactat de reporter, edilul din Aştileu a susţinut că a intrat în secţie doar din motive organizatorice. Acesta a susţinut că doar voia să le comunice membrilor comisiei că nu se pot baza pe vreun microbuz care să-i ducă împreună cu voturile în noaptea de duminică spre luni la Biroul Electoral Judeţean.

"Am intrat 5 minute să vorbesc cu preşedinta pentru că se vor centraliza toate (n.r. – voturile) la Primărie şi de acolo vor trebui să meargă (n.r. – reprezentanţii Biroului Electoral Local) cu maşinile personale la Biroul Electoral Judeţean. De obicei, noi băgam microbuz, să meargă toţi cu aceeaşi maşină. La noapte la ora 3 sunt programaţi. Tot timpul, toţi primarii din judeţ organizează lucrurile astea", a spus Vasile Ionuţ Lazăr.

Primarul a susţinut că nu avea de gând să asiste la numărarea voturilor. "Când m-au văzut ăştia de la USR că intru acolo au venit să filmeze. Dar şi acum, când vorbiţi cu mine, încă se anulează buletinele de vot. Nu a început numărătoarea. Urnele sunt sigilate. E aici şeful de post şi reprezentanţii de la Poliţie", a mai spus primarul.

Întrebat dacă poliţiştii au venit să-l scoată din secţie, edilul a spus că aceştia s-au prezentat la faţa locului după ce reprezentanţii USR au sunat la 112, dar că reclamaţia "nu s-a confirmat". Primarul a mai precizat că între timp a ieşit din secţie.

Contactactați de BIHOREANUL, reprezentanții Poliției Bihor au precizat că nu s-a întâmplat nimic ilegal la Aştileu. "Acel primar ar fi intrat în secţia respectivă doar pentru nişte chestiuni organizatorice, care nu aveau legătură cu procesul electoral. Numărătoarea nu începuse, iar urnele erau sigilate. Primarul a şi ieşit din secţie. Nu a fost cazul să se ia măsuri. Nu a fost incident", a declarat comisarul-şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Sursa video: USR Aleşd