Plutonier major Adrian Bogoşel, subofiţer în cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, a câştigat şi în acest an medalia de aur la Campionatul Naţional de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne. Unifight este o competiţie marţială care îmbină tehnici militare şi stiluri de luptă tradiţionale.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de ISU Crişana, campionatul naţional s-a desfăşurat la Ploieşti, între 23 şi 26 mai, şi a reunit 100 de angajaţi ai MAI. Din Bihor, singurul sportiv prezent a fost Bogoşel, care a reuşit să-şi învingă adversarii în cadrul celor trei meciuri eliminatorii susţinute şi a devenit campion naţional la categoria 90 de kilograme.

"Pompierul militar bihorean şi-a îmbogăţit astfel palmaresul cu cea de-a 13-a medalie de aur, câştigând, pe lângă cele două medalii obţinute în ultimii doi ani la Campionatul Naţional de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne, locul I la fiecare ediţie a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne la care a participat în perioada 2008-2013 şi 2015-2016, precum şi titlul de campion mondial la proba de judo la două competiţii internaţionale (Jocurile Mondiale ale Pompierilor, organizate la Liverpool, în 2008 şi Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate în Canada, în anul 2009) şi cel de campion mondial la proba de canotaj la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud", se arată în comunicatul ISU Crişana.

În anul 2010, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, desfăşurate în Coreea de Sud, sportivul orădean a ocupat toate cele trei trepte ale podiumului la discipline sportive diferite, cucerind medalia de aur la canotaj, cea de argint la judo şi cea de bronz la lupte libere.

În anul 2011, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, organizate la New York, pompierul bihorean a devenit vicecampion mondial la proba de judo, categoria -90 kilograme, poziţie ocupată şi în anul 2013, la aceeaşi competiţie, desfăşurată  în Belfast, Irlanda de Nord, la care au participat peste 7.000 de sportivi din 67 de state.

Din anul 2008 până în prezent, în cadrul celor cinci competiţii internaţionale şi 10 naţionale la care a participat, Bogoşel Adrian a reuşit să cucerească nu mai puţin de 17 medalii, dintre care 13 de aur, 3 de argint şi una de bronz.