Până în ajunul Crăciunului, pompierii bihoreni îmbină misiunile de salvare cu cele umanitare. În cadrul proiectului caritabil "Daruri de la pompieri pentru 100 de copii", militarii de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana şi din cadrul fiecăreia din cele 12 subunităţi au identificat în raioanele de intervenţie în care acţionează, copiii care pot fi fericiţi de sărbători doar cu ajutorul semenilor.

"Astfel, pompierii militari din întreg judeţul au intervenit şi vor continua să "descindă" pe parcursul întregii săptămâni, de această dată încărcaţi cu daruri şi diverse bunuri, în Oradea: la o familie cu 6, respectiv la una cu 7 copii, din care unul cu grave probleme de sănătate; la patru copii a căror mamă este bolnavă de cancer; la surorile şi mama fetiţei decedate în urma accidentului produs în 29 noiembrie, lângă Parcul Salca din Oradea; la cinci fraţi, cu vârste între 6 şi 14 ani, fără mamă, crescuţi de tată; în Hidişelul de Sus: la un copilaş orfan de ambii părinţi, crescut de bunica bolnavă;  în Iteu, Dijir, Suiug, Boianu Mare: la 12 copii din familii nevoiaşe; în Tulca: la şase fraţi cu vârste între 4 şi 14 ani, abandonaţi de mamă, cu tatăl plecat să muncească în străinătate, lăsaţi în grija bunicii bolnave; în Gurbediu, Tinca şi Hodişel: la trei copii bolnavi şi alţi şase din familii cu situaţie financiară precară; în Budureasa, Roşia, Ioaniş, Luncşoara, Beznea, Groşi, Băiţa, Nucet, Vaşcău, Câmpani, Izbuc, Poieni de Sus, Săcueni şi Valea lui Mihai: la 43 de copii cu diferite probleme (orfani de un părinte, bolnavi, trăind la limita subzistenţei etc.)", se arată într-un comunicat ISU Crişana transmis joi.

De asemenea, salvatorii au mers şi la cele patru surori Toma, care în luna iulie, au fost victimele unui accident rutier petrecut în faţa sediului Poliţiei Rutiere Bihor. Cele patru fete se aflau pe trotuar şi au fost lovite de un şofer vitezoman. Mai mult, acasă, la Sălard, surorile mai au un frate imobilizat la pat, şi el victimă a unui accident rutier.

"Membrii echipajului de descarcerare, care au acţionat pentru salvarea surorilor de 8, 12, 14 şi 20 de ani, profund impresionaţi de drama familiei, care trecuse anterior printr-un eveniment similar s-au implicat îndeaproape în sprijinirea ulterioară a acestora, iar acum, în prag de sărbători, au dorit să meargă personal să le vadă, să fie alături de ele şi de întreaga familie greu încercată şi să le aducă zâmbetul pe buze, echipamentul şi accesoriile folosite în acest sens constând în apropiere sufletească, colinde, daruri pentru copii şi diferite bunuri pentru familie", se mai arată în comunicat.