Trei din cele patru surori din Sălard, victime ale accidentului teribil care a avut loc sâmbătă în faţa sediului Poliţiei Rutiere Bihor, se află în continuare internate în spital, dar starea lor de sănătate a evoluat spre bine.

Două din cele patru fete, cea de 12 ani şi cea de 8 ani, au fost transportate sâmbătă la spitale din Timişoara. Micuţa în vârstă de 12 ani, Larisa, este cea căreia i-a fost amputată gamba stângă, iar medicii din Timişoara au sperat că vor putea să i-o reimplanteze. Operaţia a eşuat însă, aşa că fetiţa va rămâne cu membrul amputat. În plus, pentru că toxinele i-au pătruns în organism, ea va mai rămâne în spital, sub supraveghere, câteva săptămâni.

Sora ei mai mică, Ligia, a suferit o fractură de bazin şi alte leziuni şi a fost internată la Terapie Intensivă a unui spital din Timişoara, de unde între timp a fost transferată într-un salon, starea ei ameliorându-se.

Cea de-a treia fată spitalizată, Cosmina (21 de ani), a rămas internată la Terapie Intensivă, la Spitalul Judeţean din Oradea, însă cel mai probabil va fi şi ea mutată într-un salon în curând. Sora lor Denisa, şi ea rănită în accident, a fost externată chiar sâmbătă, deoarece a avut leziuni mai uşoare.

Oamenii sar în ajutor!

Drama familiei celor patru fete i-a impresionat pe bihoreni. La apelul făcut pe Facebook de Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, numeroşi oameni s-au arătat dispuşi să le ajute pe cele patru surori şi părinţii lor.

Zeci de bihoreni au lăsat comentarii pe Facebook, spunând că vor să doneze bani pentru familie. De altfel, tocmai pentru asta, au fost făcute publice conturile familiei, pentru cei care vor să ajute, ambele deschise pe numele Toma Alex - Cătălin:
EUR: RO83BTRLEURCRT0428228401
RON: RO36BTRLRONCRT0428228401.

"Din fericire, bihorenii sunt foarte receptivi. Şi se fac şi acţiuni inedite. De exemplu, o avocată, care nu vrea să-şi decline numele, vrea să reprezinte familia pro bono", a declarat Camelia Roşca pentru BIHOREANUL. De asemenea, alţii s-au oferit să asigure transportul de la Timişoara la Oradea pentru tatăl celor patru fete, care stă lângă cele două copile internate acolo.

Tragedie după tragedie

Drama familiei Toma este cu atât mai mare cu cât mai au acasă un băiat, de 10 ani, în comă de aproape un an, şi el victimă a unui accident rutier. Micuţul a fost la rându-i protagonist în mass-media românescă, în luna februarie a acestui an, după ce părinţii lui au acuzat doctorii Spitalului Municipal din Oradea că îl externează, în loc să-l trateze, Alex fiind în stare vegetativă, dar şi că medicii le cer bani pentru tratamente.

În realitate, s-a dovedit însă doar că părinţii au primit, la externare, fişa de decont, pe care orice pacient spitalizat o primeşte, fără a fi obligat să plătească ceva.

În schimb, pentru tratarea lui, micuţul a fost transferat la spital la Bucureşti, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale în urma cărora starea lui s-a îmbunătăţit puţin. Trupul său s-a întremat, însă în continuare creierul nu răspunde stimulilor exterior şi are nevoie de operaţii şi tratamente.