Bihorenii au răspuns exemplar la apelul de donare de sânge pentru Miruna Pîrja şi Andra Firez, victimele cumplitului accident petrecut duminică pe DN 1, în judeţul Cluj.

Aproape 150 de persoane au mers, marţi, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea, pentru a dona sânge, majoritatea fiind elevi şi studenţi dornici să le ajute pe tinerele fete să supravieţuiască.

Record de donatori

Cele două fete sunt eleve în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, iar drama lor a impresionat numeroşi tineri. "De când lucrez în sistem, de peste 20 de ani, nu am mai întâlnit o asemenea mobilizare, este o situaţie fără precedent. Au venit foarte mulţi tineri, majoritatea elevi de la Colegiul Gojdu, fără profesori, dar disciplinaţi şi răbdători", a declarat dr. Ligia Burtă, şeful Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, marţi, pentru BIHOREANUL.

Tinerii au mers la centru încă de dimineaţă, iar la ora 12.30, adică la o oră după ce centrul se închisese deja (având program între orele 7.30 şi 11.30), donaseră sânge 96 de persoane, iar alte aproape 50 erau în centru, fie în sala de aşteptare, fie în timpul procedurilor specifice.

Niciun donator nu a ripostat pentru timpul lung de aşteptare, ci toţi stăteau liniştiţi şi răbdători. La fel, nici angajaţii Centrului nu s-au plâns de volumul mare de muncă ori de timpul petrecut la serviciu după program.

Tragedie pe şosea

Tot în sprijinul Andrei Firez şi al Mirunei Pîrja, angajaţii Centrului vor merge miercuri la Centrul medical de permanenţă din Sântandrei, unde va avea loc o acţiune de donare de sânge. Totodată, întrucât şi tinerii din Ştei s-au anunţat dornici să doneze sânge, este posibil ca o acţiune similară să aibă loc şi acolo, în următoarele zile.

Între timp, cele două fete sunt în continuare internate în spital în Cluj Napoca, în stare gravă. Miruna este în continuare în comă, în timp ce Andra, din fericire, respiră singură, fără ajutorul aparatelor. Ele au fost victime ale unui teribil accident rutier, petrecut duminică, pe DN 1, în raza localităţii Poieni.

Fetele se aflau pe bancheta din spate al unui Peugeot condus de tatăl Andrei, de la Cluj spre Oradea, când acesta, se pare, a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens unde s-a lovit frontal de un TIR, iar apoi, din impact, a ricoşat într-un BMW. În urma impactului, tatăl Andrei şi mama tinerei, care se afla pe locul din dreapta faţă al autoturismului, au murit.

Cei patru veneau acasă, de la Cluj Napoca, unde fetele au fost la meditaţii. Amândouă sunt în ultimul an de liceu şi, la începutul verii, ar trebui să susţină examenele scrise ale Bacalaureatului.