Un student în vârstă de 18 ani din Beiuş a fost felicitat public de conducerea Poliţiei Bihor, după ce, duminică, s-a prezentat la sediul Inspectoratului pentru a preda un portmoneu plin cu bani şi acte pierdut de o orădeancă.

Tânărul se numeşte Andrei Cristea, are 18 ani şi a găsit portmoneul duminică după-amiază, în jurul orei 17, într-o parcare.

"În portmoneu se afla o importantă sumă de bani, atât în lei cât şi în euro şi actele de identitate ale proprietarei", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Bihor.

Fără să ezite, tânărul s-a prezentat la sediul Inspectoratului, pentru a preda portmoneul care în scurt timp a şi fost înapoiat proprietarei, o orădeancă în vârstă de 58 de ani.

"Poliţia bihoreană îi mulţumeşte pe această cale tânărului bihorean pentru spiritul civic şi conştiinţa demonstrate. Tânărul a declarat că şi-ar dori ca şi alţi oameni, puşi într-o situaţie similară, să procedeze asemenea lui, certificând astfel că tinereţea şi maturitatea nu sunt legate atât de ani, cât de sufletul omului, educaţie şi bun simţ", au transmis poliţiştii în comunicat.

De altfel, aceștia au mai precizat și că gestul tânărului nu este singular. "În ultima perioadă, poliţiştii bihoreni au întâlnit tot mai des gesturi de generozitate şi moralitate, atitudini etice, dar fireşti, ale semenilor noştri, care nu fac decât să ne întărească convingerea că majoritatea cetăţenilor acestui judeţ pot fi fi oricând exemple de integritate", se mai arată în informarea IPJ Bihor.