La nici două luni de la lansarea campaniei "Cred în minuni" de către Fundaţia Mihai Neşu, fostul fotbalist a semnat, contractul de cumpărare a terenului din Cihei. Amplasamentul întins pe 2,3 hectare, pe care va fi construit primul centru de recuperare medicală caritabil din România.

"Datorită celor va voi..."

Anunţul privind achiziţia terenului fost făcut vineri, printr-o filmare postată pe pagina de Facebook a fundaţiei. Mihăiţă Neşu, ţinând un un pix în gură, a semnat contractul de cumpărare a parcelei situate la doar 6 kilometri de centrul Oradiei.

"Primul pas spre Complexul de recuperare pentru copii şi tineri cu dizabilităţi neuromotorii "Sfântul Nectarie". Datorită credinţei voastre şi a celor ca voi!", au scris reprezentanţii fundaţiei în descrierea filmuleţului.

Filmarea mai cuprinde imagini captate cu drona ale parcelei care are două fronturi stradale de 95 de metri.

În câteva ore, postarea a adunat peste 1.000 de like-uri şi zeci de mesaje de încurajare din partea internauţilor.

Pentru 300 de copii cu dizabilităţi!

În total, Mihăiţa Neşu are nevoie de 3 milioane de euro pentru a construi complexul gândit să îngrijească nu mai puţin de 300 de copii.

Micuţii pacienţi vor veni aici pentru tratamente care vor cuprinde de la terapii cu animale la înot, horticultură şi altele.

De asemenea, copii bolnavi vor fi îndrumaţi de încă de mici să se adapteze în societate şi să deprindă meserii mai puţin complicate precum grădinar, fermier sau ospătar. Acestea i-ar putea ajuta după majorat să îşi găsească un rost în cadrul centrului.

Cei care doresc să ajute în continuare fundaţia o pot face, trimiţând la numărul telefonic 8844 un SMS cu textul "CRED". Astfel, în fiecare lună 2 euro vor merge în contul organizaţiei. Donaţia poate fi oprită oricând printr-un mesaj "CRED STOP" trimis pe acelaşi număr.

Citeşte mai multe detalii despre proiectul fostului fotbalist în articolul: "Orăşelul Speranţei: Mihai Neşu ne cere ajutorul pentru a clădi în Bihor un conplex de recuperare a copiilor bolnavi"