Imediat ce soarele a început să facă zilele mai plăcute, organizatorii de activități de aventură din Bihor au dat startul turelor de via ferrata. Prima din acest an, organizată de Aventura Trekking, a pornit, sâmbătă, din comuna Vadu Crișului.

7 turiști veniți din Satu Mare și Oradea și-au dat întâlnire la Pensiunea Roua Munților din localitate, unde au fost întâmpinați de gazde și de primarul comunei Dorel Cosma cu un mic dejun tradițional copios, din care nu au lipsit șunca și slănina afumată, brânza, zacusca, ceapa, cârnații de casă, jumările de porc, pâinea proaspătă coaptă pe vatră unsă cu untură de porc, ceapa și pălinca.

”Datorită ospitalității localnicilor, a diversității de activități outdoor și indoor, a obiectivelor turistice din apropiere, precum și a cochetelor pensiuni, anul trecut prin Vadul Crișului au trecut peste 50.000 de turiști”, a spus Dorel Cosma, primarul comunei.

La pas spre Peretele Zânelor

După ce s-au delectat cu bunătăţuri, participanții au avut parte de primul instructaj. Pe lângă prezentarea echipamentului și a detaliilor tehnice privind urcarea pe un traseu de via ferrata, turiștii au aflat de la organizator că sunt în aria protejată sit Natura 2000 Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului, că trebuie să se comporte respectând principiile tursmului durabil, să nu lase ambalaje și pet-uri nici pe traseul ce urmează să-l facă, dar nici pe potecile din zonă.

Hanna, Cristi, Eugen, Titus, Marc și Dan și-au preluat, apoi, fiecare echipamentul de via ferrata compus din cască de protecție, ham și lonjă cu amortizare, și au atacat traseul Peretele Zânelor. Un traseu cu o dificultate medie, pe o verticală de peste 100 de metri, din care se poate admira spectaculosul Defileu al Crișului Repede din ecodestinația Pădurea Craiului.

Cel mai tânăr participant, Marc Stăniloiu, a spus că după această tură a reușit să-și învingă frica de înălțime și că „peisajul este uluitor, văzut de sus de pe stânci”.  Tatăl lui Marc, Titus Stăniloiu, aflat și el pentru prima dată pe un traseu de via ferrata, a rămas plăcut impresionat atât de curajul copilului, cât și de fascinanta priveliște ce se deschidea sub picioarele lui. Ceilalți aventurieri ajunși în creasta traseului au fotografiat din toate unghiurile frumosul peisaj de început de primăvară.

Aventura continuă și în Șuncuiuș

Bine încălziți atât de soare, cât și în urma efortului fizic, trupa și-a făcut curaj și a plecat spre Șuncuiuș. După o cafea și un pic de odihnă la Pensiunea Gradia au început să urce pe cel mai nou traseu de via ferrata din Bihor, cel din parcul de aventură Montana Land amenajat de clubul de alpinims Cassio Montana. Un traseu mai tehnic, cu câteva traversări ce le-au pus mușchii mâinilor și ai picioarelor la încercare.

Cu atenție și îndrumați de Gabriel Bonaciu, de la Aventura Trekking, părtașii la aventură au mai trăit o experiență inedită. ”A meritat tot efortul, peisajele de aici sunt diferite față de cele de azi dimineață”, a remarcat Hanna, turista din Satu Mare. La rândul său, Eugen Letai, sătmărean și el, a concluzionat că ”traseele acestea de via ferrata, chiar dacă sunt solicitante, pentru că oferă multe satisfacții, aer curat, mișcare și peisaje superbe”, iar Dan Ghiță a definti experienţa ca „ușor de descris și plăcut de făcut, chiar dacă e nevoie să tragi pe alocuri de tine”.

Tura de via ferrata s-a încheiat cu o masă copioasă la pensiunea din apropiere, cu un ceai cald și cu planuri pentru viitoarele activități de aventură.

Următoarea ocazie

Următorul eveniment organizat de Aventura Trekking va avea loc sâmbătă, 16 martie, ocazie cu care se deschide sezonul de speoturism și se vizitează Peștera Vântului, cea mai lungă cavernă din România.

Pentru a putea participa la acest eveniment este nevoie să vă înscrieți trimițând un email la adresa contact@aventuratrekking.ro sau sunând la numărul de telefon 0770.873.455, Gabriel Bonaciu.

Mai multe detalii, aici: Spunem start turelor de speoturism din Bihor!