A fost agitaţie mare, sâmbătă, la Coada Lacului, unde echipe de elevi din şase şcoli bihorene - Vadu Crişului, Bulz, Urviş, Avram Iancu, Sânmartin şi Curăţele - au participat la concursurile pregătite de asociaţia Aqua Crisius, cu prilejul celei de-a şasea ediţii a Zilei Liliacului Carpatin.

Greu, dar distractiv

Aproape 60 de elevi de gimnaziu au participat la toate cele şase probe, la care au trebuit să demonstreze, printre altele, că ştiu să aprindă focul în natură ori că recunosc speciile din apa Văii Iadului sau urmele de animale lăsate în pădurea din această arie protejată. În timpul acestor probe, elevii au făcut şi o drumeţie şi au văzut cu ochii lor liliacul carpatin, specie care a dat numele ariei protejate şi care este, de asemenea, ocrotită de lege.

De asemenea, copiii au participat la întreceri sportive, trebuind, printre altele, să şuteze la o poartă de fotbal după ce s-au învârtit pe loc ori să ajungă primii la o eşarfă, cărându-se unii pe alţii în poziţii dictate de organizatori.

Ziua Liliacului CarpatinChiar dacă soarele puternic şi dificultatea probelor i-au epuizat, elevii s-au declarat încântaţi, iar profesorii care i-au însoţit s-au bucurat că micuţii au dovedit că se pot distra în natură, responsabili faţă de mediul înconjurător. De altfel, aşa cum i-a îndemnat liderul Aqua Crisius, Andrei Togor, elevii n-au lăsat în urmă decât urmele de paşi.

Eforturile lor au fost răsplătite, la sfârşitul probelor, când s-au cumulat punctele obţinute de fiecare echipă. Fruntaşi s-au dovedit elevii din Bulz, care s-au bucurat zgomotos când au aflat că au fost cei mai buni. Locul II a fost câştigat de elevii din Avram Iancu, iar locul III de cei din Sânmartin. În plus, din fiecare echipă, au fost selectaţi cei mai buni elevi, care vor fi răsplătiţi cu o tabără Junior Ranger, de o săptămână, pe Valea Iadului.

Întrecere la ceaun

La finalul concursurilor, elevii, profesorii, dar şi toţi turiştii adunaţi au fost răsplătiţi cu mâncare pregătită tot sub cerul liber. Concomitent cu competiţia şcolară, a avut loc şi un concurs de gătit, în care s-au înscris cinci competitori: două echipe ale Ocolului Silvic Sfânta Maria, o echipă a comisarului şef al Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, o echipă a comunei Curăţele şi o echipă din Ungaria, coordonată de budapestanul Zoltán Varro, venită special pentru Ziua Liliacului Carpatin. "Vin pentru a şasea oară la această sărbătoare", a explicat Zoltán, care la rândul lui are o asociaţie de pescari în ţara vecină, cu care Aqua Crisius colaborează de mai bine de zece ani.

Toţi bucătarii au pregătit bogracs la ceaun, cu ingrediente puse la dispoziţie de organizatori, dar folosind, fireşte, şi condimente ori bunătăţi secrete. La final, pe lângă că s-au bucurat să vadă ceaunele goale, au primit trofee. Locul I l-a obţinut Zoltán Varro, urmat în clasament de Ocolul Silvic Sf. Maria D2 şi apoi, la egalitate, de echipa din Curăţele şi cea a lui Mihai Togor.

Ziua Liliacului Carpatin

Premii pentru toţi

Toţi câştigătorii au fost premiaţi cu trofee, iar fiecare participant la eveniment a primit din partea organizatorilor un tricou anume inscripţionat pentru aceste eveniment, o sacoşă textilă, o hartă a ariei protejate şi un album cu imagini impresionate surprinse pe Valea Iadului. În plus, doritorii s-au putut duce acasă cu bunăţăţi pregătite de câţiva producători locali, adunaţi într-un mic târg, care a avut în ofertă, printre altele, clătite, dulceaţă de lapte, păstrăv afumat ori brânză de capră.

Ediţia din acest an a Zilei Liliacului Carpatin a fost organizată de Aqua Crisius în parteneriat cu Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, în cadrul proiectului Interreg Na-Tu-Re "Conservation and protection of the cross border natural heritage of Bihor - Hajdú-Bihar counties".