Încă o maşină a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, aflată în misiune, a fost izbită, marţi dimineaţă, în giraţia din zona Pieţei Cetate, de o maşină condusă de o şoferiţă care nu i-a acordat prioritate deşi autospeciala avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.

„Autospeciala venea de la sediu, de pe strada Sucevei, şi se îndrepta spre Parcul 1 Decembrie, fiind lovită de o maşină care venea dinspre parc. Maşina noastră avea semnalele acustice şi luminoase pornite, mergea la un caz grav”, a explicat pentru BIHOREANUL managerul Serviciului, Liciniu Venter.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, evenimentul rutier a fost unul uşor şi nu s-a soldat cu victime. "Nu a fost nimeni rănit. Din primele cercetări, conducătoarea unui autoturism a acroşat autospeciala, evenimentul rutier nefiind unul cu victime", a declarat comisarul Alina Dinu. 

Deşi evenimentul rutier a fost unul uşor, autospeciala va fi scoasă din uz cel puţin o săptămână, fiind al treia maşină a SAJ Bihor care, în ultimele zile, este implicată în evenimente rutiere.

Sâmbătă seară, alte două autospeciale ale Ambulanţei au fost grav avariate în două accidente produse la distanţă de o oră, unul pe strada Nufărului iar cel de-al doilea, pe Bulevardul Ştefan cel Mare. În cel din urmă eveniment rutier, provocat de şoferul unui BMW, au fost răniţi uşor şoferul BMW-ului, un copil care se afla în acelaşi autoturism, precum şi şoferul Ambulanţei.