O tânără de 27 de ani a ajuns la spital, miercuri seară, victimă a unui accident rutier petrecut pe DN 79, la ieşirea din satul Leş spre Salonta. Potrivit unui comunicat transmis de ISU Crişana, apelul de urgenţă la numărul 112 s-a dat în jurul orei 22.50.

Maşina în care se afla femeia s-a întors cu roţile în sus, într-un şanţ, iar pompierii militari au intervenit cu autospeciala de descarcerare grea, pentru a o elibera.

"Utilizând foarfeca şi depărtătorul hidraulic din dotare, pompierii militari au tăiat aripa şi portiera din partea stângă faţă a autovehiculului răsturnat într-un şanţ, evacuând victima, care era conştientă şi cooperantă", se arată în comunicat.

Victima avea traumatisme şi contuzii, iar echipajul SMURD a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.

Şoferiţă neatentă

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor, tânăra cu pricina, domiciliată în Salonta, a fost la volanul maşinii care s-a răsturnat.

"În timp ce conducea un autoturism, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a carosabilului", a transmis Dinu.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru documentarea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.