Poliţia Bihor a făcut publice, marţi în jurul prânzului, concluziile desprinse în urma cercetărilor în accidentul devastator de pe DN 19, din Diosig. Din câte se pare, o şoferiţă de 38 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

"O femeie de 38 de ani, din comuna Borş, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum - carosabil umed, pe timp de ploaie. Astfel, într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu o autospecială, condusă regulamentar de un bărbat de 58 de ani, din municipiul Oradea", se explică în comunicatul Poliţiei.

În urma evenimentului, şoferiţa şi un bărbat de 35 de ani, din comuna Şimian, judeţul Bihor, pasager în autoturism, au suferit răni multiple, care le-au provocat decesul.

"De asemenea, un bărbat de 28 de ani şi un tânăr de 15 ani, ambii din localitatea bihoreană Voivozi, pasageri în autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital", a mai comunicat Poliţia.

În accident a mai fost rănit şi un minor, care, din fericire, nu a suferit răni grave.

"Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier", încheie comunicatul.

Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.  

Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Vezi mai jos și atașat imagini de la locul accidentului! VIDEO: Dan Bureția