Angajaţii ABA Crişuri au făcut, duminică dimineaţa, o descoperire oribilă. Aceştia au găsit numeroase organe de animale plutind în apele Crişului Negru. 

Se estimează că a fost vorba de 400 de kilograme de organe, plus piei şi capete provenind de la 20 de oi. În acest caz a fost sesizată Poliţia. 

"Am dispus ca echipa laboratorului să se deplaseze pe teren, pentru a preleva probe din apă. Întrucât avem de-a face cu o situaţie delicată, am mobilizat utilaje pentru a scoate organele deversate în apă. Am anunţat postul de poliţie din localitatea Uileacu de Beiuş, pentru a identifica cât mai repede făptuitorul", a transmis Sorin Guler, directorul ABA Crişuri.

S-au găsit şi mai multe crotalii care ar urma să ajute la identificarea animalelor. Poliţia a început cercetările pentru găsirea celor care au făcut acest gest. 

În vecinătatea locului în care au fost găsite resturile animale nu există abatoare sau ferme, aşadar anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca animalele să fi fost furate şi sacrificate.

Intervenţia de scoatere a organelor din Crişul Negru a început în jurul orei 9 şi a durat 6 ore. 

Organele animalelor vor fi depozitate în gropi speciale pregătite de ABA Crişuri.