Circa 30 de orădeni, majoritatea îmbrăcaţi în alb, au luat parte miercuri seară, pe două roţi, la prima ediţie a "Marşului tăcerii" organizat de Asociaţia ProBikers în memoria biciliştilor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie.

"Vrem să atragem atenţia asupra faptului că este în continuare destul de riscant să circuli cu bicicleta inclusiv în Oradea. Pistele pentru biciclete nu îţi conferă un grad de siguranţă ridicat. Pe multe porţiuni ai probleme cu maşinile sau dacă nu cu pietonii", a declarat reprezentantul Asociaţiei ProBikers, Sebastian Miklo.

"Marşul tăcerii" a luat startul la ora 19, din Piaţa Unirii, şi s-a desfăşurat, fără incidente, pe direcţia străzilor Principatele Unite, Splaiul Crişanei (pe pista pentru biciclete), Ovidiu Densusianu, Sântandrei (pe pista pentru biciclete) şi retur.

"Vremea, chiar dacă rece, este numai bună pentru desfăşurarea unui astfel de marş", a spus unul dintre participanţi.

Prima ediţie a "Marşului tăcerii", care comemorează bicicliştii care au căzut victime accidentelor de circulaţie, a avut loc în anul 2002 în White Rock Lake din Dallas (SUA).

Potrivit organizatorilor, marşul se organizează în cea de-a treia miercuri din luna mai, cu plecarea la ora 19 în fiecare ţară, astfel încât se realizează un marş continuu întins pe tot globul. 

Participanţii la eveniment se îmbracă în alb pentru a aminti de bicicliştii "fantomă", care nu mai pot ieşi pe şosele.

Biciclişti din oraşe ca Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi urmează o astfel de tradiţie deja de mai mulţi ani.