Răsturnare de situaţie în cazul Patriciei Aktaa, fetiţa de 5 ani care a murit în spital din cauza unei infecţii digestive. Curtea de Apel Oradea a condamnat-o, vineri, la 1 an de închisoare cu suspendare pe doctoriţa Georgeta Călinescu, acuzată de malpraxis, dar achitată de prima instanţă şi considerată nevinovată de procurorii Curţii.

Verdict: vinovată!

Sentinţa, care este una definitivă, vine la capătul unui proces îndelungat, plin de soluţii contradictorii, ultima dintre ele fiind relatată chiar în ultimul număr al BIHOREANULUI.

Deşi procurorii Parchetului Oradea au vrut-o condamnată pe doctoriţă, atacând ca nelegală sentinţa prin care Judecătoria Oradea o achitase, procurorul Tiberiu Sigheartău a surprins instanţa, cerând respingerea acţiunii, pe care o considera acum nefondată.

Completul format din judecătorii Antik Levente şi Gabriela Ţarcă au trecut peste asta şi, după amânarea cu o săptămână a pronunţării, au anunţat, vineri, prin vocea primului dintre ei, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi condamnarea doctoriţei Călinescu. La pronunţare, în sala de judecată, inculpata nu a fost prezentă, ci doar părinţii Patriciei, Delia şi Sorin Scorţe.

Totodată, potrivit sentinței Curții de Apel, doctoriţa Călinescu trebuie să plătească, în solidar cu spitalul, 80.000 euro părinţilor Patriciei. Când au auzit că doctoriţa Călinescu este condamnată, părinţii Patriciei Aktaa au izbucnit în plâns.

I-a deranjat pe ceilalţi...

Fetiţa de 5 ani a murit în 2010, în urma unei intoxicaţii cu Salmonella, după ce mâncase cremeş la o aniversare, la fel ca alţi 11 participanţi. Dintre toţi, doar ea n-a supravieţuit, toxiinfecţia declanşând o aşa numită coagulare intravasculară diseminată, care ar fi putut fi tratată doar în secţii de urgenţă, unde i se putea administra plasmă.

Deşi intrase în comă la ora 22, cu febră de 42 °C, a fost transferată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal după mai bine de 3 ore, timp în care medicul de gardă, Georgeta Călinescu, a tratat-o doar cu antifebrile şi comprese cu apă rece, vizitând-o de trei ori şi cerând rudelor s-o facă să tacă, deoarece gemetele ei îi deranjau pe ceilalţi pacienţi.

Loterie cu magistraţi

După moartea copilului, Delia Scorţe a purtat o adevărată bătălie judiciară. Colegiul Medicilor a respins ideea unei culpe medicale, iar Parchetul Oradea a pus în mişcarea acţiunea penală abia la 5 ani după moartea Patriciei. Procuroarea Adela Stamatiu a clasat, însă, cazul, soluţie confirmată şi de prim-procurorul Gheorghe Vidican, dar atacată în instanţă de mama fetei.

În aprilie 2017, vicepreşedinta Judecătoriei, Crenguţa Crăciun a pronunţat primul verdict, de achitare, pe motiv că fapta imputată doctoriţei nu există. „Să spui că fapta medicului nu există e ca şi cum ar fi natural ca o fetiţă de 5 ani să moară. Inculpata nu a făcut nimic pentru ca pacienta să aibă o şansă la viaţă, deci trebuie să răspundă”, a reacţionat avocatul familiei, Răzvan Doseanu.

Soluţia de achitare a fost atacată de astă dată şi de reprezentanţii Parchetului Oradea, şi de mama micuţei, dar surpriza a venit pe 14 noiembrie, din partea procurorului de şedinţă Tiberiu Sigheartău, de la Parchetul Curţii. După ce pe tot parcursul dezbaterilor nu a pus nicio întrebare relevantă inculpatei sau martorilor, acesta a cerut judecătorilor să respingă apelul colegilor săi, ca neîntemeiat, poziţionându-se de partea inculpatei. Parchetul nu şi-a motivat abordarea până azi...