Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică care vizează şi judeţul Bihor.

Mai precis, de marţi, ora 6 dimineaţa, până miercuri, ora 12, vor cădea precipitaţii moderate cantitativ, iar pe şosele se va forma polei. "În intervalul menţionat, vremea se va încălzi în vestul ţării, dar va fi ploioasă. Pe arii extinse va ploua, iar la munte se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat se vor cumula cantităţi mai însemnate de apă şi va fi polei. Ziua, vântul va sufla în general moderat cu intensificări, care în sudul Banatului vor depăşi 70...75 km/h, iar la munte va sufla tare, apoi va diminua treptat în intensitate", se arată în informarea valabilă şi pentru judeţul Bihor.

În plus, la munte, dar şi în multe judeţe din ţară, va fi cod galben de ninsori. Cu precădere, va ninge în Moldova, arată meteorologii. Codul galben este în vigoare luni, între orele 10 şi 22.