Microbuzul cu elevi din Bacău care a fost implicat, sâmbătă, într-un grav accident pe DN 1, avea ca destinaţie Oradea.

Potrivit adevarul.ro, în vehiculul care a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit în şanţ, cel mai probabil pentru că şoferul a adormit, se aflau 9 elevi din Bacău, care urmau să participe luni la Olimpiada Naţională de Biologie, organizată de IŞJ Bihor.

"În jurul orei 17.00 am fost informat de acest accident. M-a sunat domnul Oegar, soţul doamnei profesoare Ema Oegar. Dânsul mi-a spus că microbuzul în care se afla şi soţia lui a suferit un accident. Din informaţiile primite ulterior, copiii sunt în afara oricărui pericol. Avem probleme serioase cu doamna Oegar, care e operată chiar acum, dar şi cu unul dintre elevi. Este vorba despre un tânăr care a fost transportat la Târgu Mureş şi care a fost deja operat la femur. Din fericire, operaţia a reuşit", a declarat inspectorul şcolar general din Bacău, Florin Lazăr, potrivit sursei citate.

Lazăr a mai spus că Bacăul a mai trimis doi elevi la Olimpiada de la Oradea, însă aceştia au ajuns în siguranţă, fiind aduşi de părinţi cu maşinile personale.

Adevarul.ro mai scrie că, în urma accidentului, cinci răniţi – doi adulţi şi trei minori – au suferit traumatisme severe şi au intrat direct în sălile de operaţie. Ceilalţi ocupanţi ai microbuzului au suferit multiple traumatisme, dar fără a fi severe.

Olimpiada Naţională de Biologie va avea loc la Oradea între 21 şi 24 aprilie, fiind înscrişi 409 elevi.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Accident grav, pe drumul dintre Cluj şi Oradea: 11 oameni au fost răniţi, printre ei şi copii (VIDEO)"