Părinţii copiilor cu diverse handicapuri, fizice şi psihice, trebuie să lupte nu doar cu destinele oricum amare, ci şi cu statul român, care le face vieţile şi mai grele. Motivul? Noua şefă a ANAF-ului, Mihaela Triculescu, numită la începutul acestui an în funcţie, după ce a eşuat de cinci ori la concursurile pentru angajarea ca simplu inspector, pregăteşte un ordin prin care schimbă formularele 230, cele prin care persoanele fizice pot să-şi exprime opţiunea de a dona 2% din impozitul pe venituri pentru entităţi non-profit.

Conform digi24.ro, administraţiile judeţene ale Finanţelor Publice nu înregistrează formularele completate aduse sau depuse de ONG-uri, motivând că ele vor fi schimbate prin Ordin al preşedintelui ANAF. De altfel, proiectul Ordinului a şi fost publicat pe site-ul instituţiei, fără nicio explicaţie pentru faptul că, pe de o parte, se modifică însuşi conţinutul lor, iar pe de altă parte se scurtează perioada până la care pot fi depuse sau trimise ANAF, de la 25 mai, data limită de până acum, la 15 martie.

"Anul trecut, câteva luni de zile nu am ştiut dacă se vor putea depune formularele, pentru că de la începutul anului s-a tot vorbit despre anularea acestei facilităţi. În final, s-a putut, dar cu mult stres. Anul acesta, văd că piedicile pe care le pune statul sunt şi mai mari. Vechile formulare 230 nu mai sunt primite, cele noi nu au apărut, iar când o să apară mai rămâne o perioadă foarte scurtă în care putem ruga prieteni, colegi, vecini şi rude să completeze astfel de formulare", s-a plâns BIHOREANULUI mama unui copil cu grave probleme de sănătate, care depinde în mare măsură de donaţiile strânse.

Băieţelul de 7 ani s-a născut cu mai multe handicapuri psihice şi fizice, pentru care statul nu acoperă tratamente, iar pentru îngrijirea lui sunt necesare, lunar, sume de ordinul miilor de lei. "Noi nu am înfiinţat de plăcere fundaţia prin care strângem 2% de la cunoscuţi. N-aş dori nimănui să trecem prin greutăţile cu care se confruntă familia noastră", spune femeia, adăugând că "ceea ce face statul este revoltător": "Parcă ne duşmăneşte".

Contactat de BIHOREANUL, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Romeo Roşca, a afirmat că nu cunoaşte motivul pentru care se pregăteşte schimbarea formularelor 230. "Aceste moficări au fost decise de cei de la Bucureşti. Doar ei pot fi întrebaţi", a spus Roşca.