Trei foşti miniştri ai Sănătăţii, inclusiv Cseke Attila, preşedintele UDMR Bihor, sunt acuzaţi de abuz în serviciu într-o plângere depusă la DNA de către deputatul USR Emanuel Ungureanu, pornind de la scandalul din jurul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Potrivit HotNews.ro, cei trei foşti miniştri ar fi "păcătuit" prin faptul că au semnat Ordine de ministru prin care au transferat coordonarea activităţii naţionale de transplant de la Agenţia Naţională de Transplant către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, în condiţiile în care Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că "coordonarea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale de Transplant". 

Conform sursei citate, Cseke, ministru în perioada decembrie 2009 - august 2011, a semnat primul dintre ordinele prin care se transferă această responsabilitate - Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1591/1110 din 30 decembrie 2010.

"Prin OMS nr. 1591/1110 din 30 decembrie 2010, pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, Serviciul de ambulanţă Bucureşti - Ilfov al municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov este desemnat ca unitate care 'realizează coordonarea la nivel naţional a activităţilor de transplant', cu menţiunea că "unităţile sanitare derulează subprogramul numai în condiţiile îndeplinirii prevederilor legale referitoare la autorizarea şi acreditarea unităţilor sanitare pentru efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană". De precizat că în conformitate cu Legea 95/2006 (forma valabilă în Ianuarie 2011), art. 143, "coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale de Transplant". Din acest motiv este de neînţeles cum activitatea de coordonare la nivel naţional a ajuns la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov", arată conţinutul plângerii redate de HotNews.ro.

Celelalte documente problematice ar fi Ordinul nr. 422 din 29 martie 2013 (semnat de Eugen Nicolăescu, ministru în perioada decembrie 2012 - februarie 2014), Ordinul Nr. 386 din 31 martie 2015 (semnat de Alin Iulian Tucmeanu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în mandatul lui Nicolae Bănicioiu - ministru în perioada februarie 2014 - noiembrie 2015) şi Ordinul nr. 931/2016 din 5 august 2016 (semnat de Vlad Voiculescu).

De precizat că în plângerea semnată de Ungureanu nu sunt trecuţi, nominal, miniştrii împotriva cărora a făcut sesizarea la DNA. În document se menţionează doar că plângerea este făcută pentru "abuz în serviciu împotriva persoanelor din cadrul Ministerului Sănătăţii care au iniţiat şi avizat Ordinele de ministru prin care s-a delegat coordonarea naţională a activităţilor de transplant la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov al municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov".

HotNews.ro scrie că, pe lângă Cseke, ar fi vorba despre foștii miniștri Eugen Nicolăescu şi Vlad Voiculescu, în vreme ce Ungureanu s-a delimitat, pe Facebook, şi spune că nu a depus nicio plângere împotriva celui din urmă.

Sesizarea către DNA a fost făcută, însă, și față de mai multe persoane din ANT, inclusiv fostul șef al ANT, controversatul Victor Zota, condamnat definitiv într-un dosar de trafic de ovocite. După ce a fost timp de câţiva ani "coordonator naţional de transplant" în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Zota şi-a reluat activitatea în cadrul Agenţiei, ca inspector, pe 11 martie.

Citiţi alte detalii despre complicațiile acestui caz, pe www.HotNews.ro