Caz cutremurător descoperit la Oradea de procurorii DIICOT, care au reţinut un bărbat acuzat că a exploatat sexual mai multe adolescente.

Individul, Mircea Ioan Morar (foto), în vârstă de 61 ani, racola fetele din centre de minori şi le ademenea în locuinţa sa, unde apoi le determina să întreţină relaţii sexuale cu el, cu alţi bărbaţi, dar şi între ele, în timpul partidelor fetele fiind filmate şi fotografiate în poziţii sexuale explicite.

În timpul percheziţiilor informatice efectuate pe calculatoarele ridicate din casa orădeanului de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, specialiştii au găsit în calculatorul lui Morar 499 de fotografii şi 14 înregistrări video cu copii, din care 144 de fotografii şi un fişier cu copii având comportament sexual explicit, imaginile fiind în prezent expertizate pentru identificarea victimelor.

Până în prezent, anchetatorii au identificat 7 victime ale individului, fete cu vârste între 11 şi 15 ani, care provin din familii dezorganizate şi stau în centre de minori din Oradea.

Ancheta este, însă, în derulare şi, după cum spun sursele BIHOREANULUI, nu este exclus ca numărul acestora să fie mult mai mare.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Morar a comis faptele în perioada decembrie 2017 - februarie 2018. "Inculpatul a adăpostit o minoră în vârstă de 15 ani, provenită dintr-o familie dezorganizată, timp de aproximativ 2 săptămâni, în locuinţa sa din Oradea, în scopul determinării acesteia la practicarea prostituţiei, inclusiv prin postarea unor anunţuri la mica publicitate, deplasările minorei în afara locuinţei fiind strict supravegheate", se arată în informarea procurorilor.

Fata a fost convinsă să întreţină relaţii sexuale cu trei bărbaţi, contra unor sume cuprinse între 50 - 100 lei, unul dintre clienţi fiind deja identificat şi pus sub urmărire penală. "Actul sexual dintre minoră şi suspect a fost filmat de către inculpatul Morar Mircea Ioan şi stocat în telefonul mobil al acestuia", se mai specifică în comunicat. 

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că Morar obişnuia să  primească în locuinţa sa atât minori internaţi în diverse centre de ocrotire cât şi alţi minori, unde îi servea cu băuturi alcoolice şi ţigări, iar după ce le prezenta diverse înregistrări cu conţinut pornografic, le cerea să practice relaţii sexuale cu el sau între ei.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea care au efectuat şi percheziţiile dispuse de procuror în dosar, acţiune care a fost realizată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.