Scene de film în Oradea, în noaptea de luni spre marţi, unde un poliţist de frontieră nu a oprit la semnalele colegilor săi, iar mai multe echipaje de la Serviciul Rutier l-au fugărit prin oraş. Omul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar duhnea a alcool şi s-a ales cu dosar penal.

Informaţia a fost transmisă BIHOREANULUI de cititori şi confirmată printr-un comunicat de Poliţia Bihor.

Potrivit Poliţiei, întâmplarea s-a petrecut în jurul orei 00.15, pe Bulevardul Decebal, când poliţiştii Biroului Rutier Oradea au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, condus de bărbat, dinspre Calea Aradului înspre strada Menumorut.

"Conducătorul acestuia nu a oprit la semnalul legal al poliţiştilor, şi-a continuat deplasarea, astfel că poliţiştii rutieri orădeni au pornit în urmărirea autoturismului pe strada Menumorut, înspre Piaţa Creangă. Acesta a virat pe strada Doina, a oprit autoturismul şi a coborât de la volanul acestuia", arată comunicatul Poliţiei.

Conform comunicatului, şoferul fugar este un bărbat de 43 de ani, din comuna bihoreană Tăuteu. Când poliţiştii l-au luat la întrebări şi i-au cerut să sufle în etilotest, acesta a vrut să fugă de ei.

"Pentru că emana halenă alcoolică, poliţiştii rutieri orădeni i-au solicitat celui în cauză testarea cu aparatul etilotest, moment în care acesta a fugit prin gangul care face legătura cu strada Menumorut, fiind imobilizat de poliţişti. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi a fost condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se mai explică în comunicatul Poliţiei.

Potrivit comisarului-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, poliţistul nu era în timpul programului şi va fi cercetat disciplinar. El lucrează la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş.

"Dispeceratul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a fost informat de către Poliţia Municipiului Oradea, Biroul Rutier, despre faptul că un agent de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş a fost identificat la volanul unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Menţionăm că agentul se afla în afara orelor de program. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea s-a dispus cercetarea disciplinară de urgenţă, urmând a fi luate măsurile legate care se vor impune", a declarat, la solicitarea BIHOREANULUI, Bondar.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.