11 cetăţeni străini au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Girişu de Criş, în timp ce se ascundeau într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, la marginea localităţii.

Conform unui comunicat transmis sâmbătă, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, migranţii au fost prinşi înainte cu o zi, în cadrul unei acţiuni de prevenire desfăşurate de poliţişti.

"În jurul orei 08.30, în localitatea de frontieră Girişu de Criş au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia - opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum şi un minor de 17 ani", arată comunicatul.

Luaţi la întrebări, oamenii au recunscut că voiau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

Poliţiştii au început o anchetă în caz, "urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun".

O acţiune similară au desfăşurat, vineri seară, şi poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, în urma căreia au depistat în zona de competenţă nouă persoane din Turcia şi Irak care încercau să treacă ilegal în Ungaria.