Un bărbat în vârstă de 68 ani din localitatea Josani, comuna Căbeşti, a fost grav rănit, miercuri la prânz, după ce a căzut sub tractorul pe care îl împingea, iar utilajul a trecut peste el.

Accidentul rutier s-a produs în localitatea Josani, comuna Căbeşti, cu puţin înainte de ora 13.

Din primele informaţii, tractorul victimei s-a defectat şi s-a oprit în mers, iar victima a încercat să-l împingă din spate, dar s-a dezechilibrat şi a căzut sub roată. Utilajul s-a oprit apoi în gardul vecinului. 

La locul cumplitului eveniment a fost trimis imediat un echipaj de prim-ajutor cu elicopterul SMURD, care i-a acordat primele îngrijiri şi l-a transportat pe bărbat la Unitatea de primire a urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea.

"E vorba de un pacient cu traumatism toracic, suspiciuni de fracturi costale bilateral, contuzie de coloană lombară şi traumatism de bazin. Elicopterul este în drum spre spital", a declarat, în jurul orei 14, purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Dacian Juca.  

La faţa locului se află poliţişti de la Biroul Rutier Beiuş şi Poliţia Rurală Beiuş, care fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.

BIHOREANUL a primit imagini de la locul incidentului, surprinse de autorii paginii de Facebook numită De pe Valea Roşiei. În fotografii poate fi văzută intervenţia salvatorilor, care i-au acordat bărbatului primele îngrijiri şi ulterior l-au urcat în elicopterul SMURD.

UPDATE:

Victima a rămas internată la secția de Chirurgie toracică a Spitalului Județean, pentru fracturile costale.