Accident grav, produs luni după amiază, pe DN 76, la intrarea în Beiuş. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, în urma impactului dintre două autoturisme. 

Coliziune frontală

Informaţia a fost făcută publică de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

"Traficul rutier este întrerupt în ambele sensuri pe DN 76, la intrarea în localitatea Beiuş dinspre Oradea, judeţul Bihor, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii frontale, două persoane au fost rănite, fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea victimelor", arată sursa citată.

Apelul prin numărul de urgenţă 112 a fost la ora 16.16. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, una fiind inconştientă.

"La faţa locului s-au deplasat trei echipaje, dintre care o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă şi cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi autospeciala de descarcerare grea. Forţele de intervenţie au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime încarcerate, dintre care una inconştientă. De asemenea, la faţa locului a fost mobilizat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi elicopterul SMURD", a declarat BIHOREANULUI locotenent-colonel Ciprian Tămaş, reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

La momentul transmiterii acestei ştiri, se acţionează pentru acordarea primului ajutor victimelor. Deocamdată nu se cunosc împrejurările producerii evenimentului rutier.

"Traficul rutier este blocat deocamdată, până la finalizarea intervenţiei pentru salvarea de vieţi. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru a determina cauzele exacte ale accidentului", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

UPDATE ORA 17.45: Una dintre victime a murit

Una dintre victime, cea care fusese găsită în stare de inconştienţă, a decedat. Este vorba de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Beiuş.

"Medicul a constatat decesul unei persoane, iar cealaltă victimă a fost preluată de elicopterul SMURD", a declarat BIHOREANULUI reprezentantul ISU Crişana.

Traficul este în continuare blocat în zonă.

Victima preluată de elicopterul SMURD a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean, unde se află în investigaţii. Din câte se pare, este vorba despre un tânăr de 20 de ani.

Potrivit lui Dacian Juca, purtător de cuvânt al SMURD Bihor, tânărul este politraumatizat şi urmează să fie supus unui examen cu computerul tomograf.

UPDATE ORA 19.10: Circulaţia a fost reluată

Circulaţia rutieră pe DN 76, întreruptă în zona accidentului, a fost reluată alternativ, pe câte o bandă, a anunţat comisarul şef Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

UPDATE ORA 19.50: Prognostic bun

Tânărul de 20 de ani se afla singur într-una dintre maşinile implicate în accident. Potrivit dr. Dacian Juca, acesta a rămas internat, cu politraumatisme, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean. Bărbatul a avut nevoie de descarcerare şi are traumatism cranio cerebral, traumatism toraco abdominal, cu fracturi deschise la braţ şi femurul stâng, dar şi fracturi închise la cotul şi la glezna stângă. Prognosticul este bun, a precizat medicul.

UPDATE ORA 20.05: Trafic reluat

Traficul a fost reluat pe ambele sensuri, a precizat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Poliţiei, comisarul șef Alina Dinu.

UPDATE ORA 21.20: I s-ar fi făcut rău la volan

În accident au fost implicate un autoturism Ford şi un BMW. Conform cercetărilor făcute de poliţişti la faţa locului, şoferul primei maşini a intrat la un moment dat pe contrasens, izbindu-se frontal cu BMW-ul.

"Un bărbat de 59 de ani din comuna Pocola, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism (Fordul n.r), pe DN 76, în afara localităţii Pocola, pe direcţia Oradea - Beiuş, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism (BMW n.r.), condus din sensul opus de un tânăr de 20 de ani din comuna Pocola. În urma accidentului rutier bărbatul de 59 de ani a decedat, iar tânărul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Din câte se pare, accidentul s-a produs după ce şoferului din Ford i s-a făcut rău şi ar fi suferit un atac de cord la volan. Aceste aspecte urmează să fie lămurite, însă, în urma autopsiei. Poliţia continuă ancheta în caz.