Maşini defecte, şoferi care nu respectă timpii de odihnă și conducere ori care nu utilizează pentru transportul public de persoane centuri de siguranţă şi dispozitive de retenţie: sunt doar câteva dintre neregulile descoperite pe şoselele din Bihor de poliţiştii rutieri implicaţi în cadrul acțiunii europene Truck & Bus, care au descoperit că un sfert dintre maşinile de transport marfă sau de persoane prezintă nereguli. 

Acţiunea, care are ca scop reducerea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă, se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Polițiștii bihoreni verifică autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

În primele trei zile, în perioada 13 - 15 mai, echipajele de poliţişti rutieri au verificat 166 de autovehiculele destinate transportului public de persoane și 204 autovehicule destinate transportului de marfă. Urmarea? În total, s-au constatat nereguli la 83 de autovehicule, (31 destinate transportului public de persoane iar  52 de autovehicule destinate transportului de marfă). 16 autovehicule nu aveau centuri de siguranță și a dispozitive de retenție, 11 şoferi de camion au fost prinşi că nu respectă timpii de odihnă și conducere sau manipulează incorect tahografele, patru autovehicule destinate transportului public de persoane și șapte autovehicule destinate transportului de marfă aveau deficiențe tehnice.

Totodată, 14 maşini circulau în trafic fără documente (CI, copie conformă a licenței de transport, ITP, asigurare) iar alte 44 de maşini au fost găsite cu alte abateri la regimul rutier.

Pentru neregulile constatate în cele trei zile de acțiune, polițiștii rutieri bihoreni au aplicat 99 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 113.905 lei. De asemenea, au fost imobilizate un autovehicul destinat transportului public de persoane și două autovehicule destinate transportului de marfă.

Activităţile de control continuă pe parcursul întregii săptămâni, simultan, în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).