În sistemul medico-sanitar din Oradea a fost adoptată o nouă măsură pentru reducerea riscului de răspândire a infecţiilor cu coronavirus.

La o săptămână după ce la intrarea în UPU din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea a fost montată o poartă termică, al cărei rol este să alerteze cadrele medicale dacă în holul unităţii pătrunde o persoană a cărei temperatură depăşeşte 38 de grade, conducerea spitalului a dispus ca toţi pacienţii care sunt internaţi să fie testaţi pentru depistarea unei eventuale îmbolnăviri cu coronavirus.

"Toţi pacienţii care necesită internare sunt testaţi pentru depistarea unei eventuale infecţii, iar în cazul unui rezultat pozitiv, aceştia sunt direcţionaţi către Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea", a anunţat joi Direcţia de Sănătate Publică Bihor, printr-un comunicat.

Managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, a declarat BIHOREANULUI că decizia a fost luată pentru a reduce riscul contaminării acestui spital, care asigură în continuare asistenţa medicală pentru pacienţii cu alte afecţiuni decât cele Covid-19.

"Este o măsură în plus pentru a ne asigura că nu o să apară o infecţie şi în Spitalul Judeţean, aşa încât acesta să rămână perfect funcţional, şi pentru a preveni psihoza, să fie sigură toată lumea că spitalul nu este contaminat", a declarat dr. Gheorghe Carp.

Acesta a mai precizat, de asemenea, că toate internările în Spitalul Judeţean se fac numai prin UPU, aşadar numai dacă sunt urgenţe, şi că numărul prezentărilor la Urgenţe a scăzut la o medie de circa 100-120 pe zi, din care aproximativ 16-20 necesită internare. Altfel spus, aceste persoane, care trebuie internate pentru a putea fi tratate, sunt testate fără excepţie.

"Fiecare persoană care se prezintă la UPU este considerată din start suspectă şi fiecărei persoane în legătură cu care se decide internarea i se prelevează probe pentru testarea Covid. Până ies rezultatele, câteva ore, aceste persoane sunt ţinute în saloane separate, izolate", a mai explicat dr. Carp.

Până joi seară, nici una dintre persoanele care s-au prezentat la UPU nu a fost diagnosticată cu Covid-19, iar testarea a 38 dintre angajaţii unităţii a relevat că nici unul dintre aceştia nu a fost infectat. De altfel, personalul UPU-SMURD Bihor beneficiază de echipamente de protecţie de nivel înalt.