Direcţia pentru Sănătate Publică Bihor a anunţat, duminică dimineaţa, că încă 3 pacienţi din judeţ, diagnosticaţi cu noul coronavirus, s-au vindecat urcând numărul total al celor care au trecut cu bine peste infecţia cu acest virus la 5.

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat transmis de dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DPS Bihor şi comunicatorul oficial pe această temă în judeţ. Informarea nu precizează vârstele celor vindecaţi şi nici cât timp au petrecut în spital.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, sâmbătă dimineaţa, în Bihor erau confirmate 46 de cazuri de COVID-19 în judeţul nostru, din care 2 vindecate. Din fericire, până în prezent în judeţ nu s-a înregistrat niciun deces provocat de coronavirus.

Duminică, autorităţile naţionale au transmis că în judeţul Bihor rămân confirmate aceleaşi 46 de cazuri, însă sursele BIHOREANULUI arată că numărul acestora a crescut la 48, în urma unor teste prelucrate sâmbătă seara în laboratorul de la Spitalul Municipal.

Citeşte şi:

Surse: Două cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus, în Bihor. Acestea nu apar încă în raportarea oficială