Un motociclist în vârstă de 47 ani din Batăr a murit, iar un orădean în vârstă de 44 ani, tot motociclist, a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, în urma unor accidente rutiere provocate la sfârşitul săptămânii trecute de şoferi care nu le-au acordat prioritate.

Motociclistul din Batăr a fost izbit de o maşină duminică seară pe drumul judeţean 709,  lângă piaţa din localitate. 

"Un bihorean în vârstă de 51 de ani din comuna Batăr, în timp ce conducea un autoturism în incinta pieţei Batăr, la pătrunderea pe drumul judeţean, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă pe direcţia Arpăşel - Girişu Negru de motociclistul în vârstă de 47 de ani", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

În urma impactului, motociclistul, care nu purta casca de protecţie, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. 

Un alt motociclist, un orădean în vârstă de 44 ani, a ajuns la spital, vineri seară, din pricina unei şoferiţe neatente. 

În vârstă de 21 ani, orădeanca circula pe strada Comarnicului, iar la intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier "Oprire" şi fără a acorda prioritate de trecere unei motociclete, condusă dinspre B-dul Decebal înspre strada Oneştilor de un orădean în vârstă de 44 de ani, din Oradea.

Motociclistul a încercat să evite impactul cu maşina orădencei, dar s-a lovit cu partea laterală dreapta de partea stânga spate a unei autoutilitare, oprită pe partea stângă a părţii carosabile a direcţiei sale de deplasare, iar apoi a ieşit în decor. 

"În urma evenimentului, conducătorul motociletei a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", se precizează în informare. 

Poliţiştii rutieri continuă cercetările în ambele cazuri, însă le atrag atenţia şoferilor că, odată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul motocicletelor sau bicicletelor pe șosele, prin urmare este necesară şi o perioadă de "acomodare" cu noii participanţi la trafic. 

"Unii conducători auto nu sunt obişnuiţi încă să vadă în trafic motocicletele, nu apreciază corect distanţa la care se află acestea sau viteza lor de deplasare, ori, în cele mai nefericite cazuri, nu le observă", transmit poliţiştii, recomandându-le şoferilor să fie atenţi la bikeri înainte de orice manevră, atât la deschiderea portierelor, la plecarea de pe loc, cât şi la schimbarea direcţiei de mers. "Asiguraţi-vă că nu le puneţi în pericol siguranţa deplasării unui motociclist! Atunci când sunteţi depăşit, nu măriţi viteza de deplasare şi circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta drumului", mai recomandă poliţiştii.