Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, printr-un comunicat, că începând de miercuri, 7 august, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România încă patru noi puncte fixe de control a valabilităţii rovinietei, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea tarifului de utilizare a acestor drumuri, astfel încât proprietarii acestora vor fi sancţionaţi cu amendă contravenţională, conform OG 15/2002.

Unul dintre aceste noi cititoare de rovinietă a fost amplasat în judeţul Bihor, la Săcueni, "în zona punctului de trecere a frontierei", aşadar pe DN 19 B, spre graniţa cu Ungaria în dreptul localităţii Letavertes.

În Bihor mai funcţionează un asemenea dispozitiv pe DN 1, la ieşirea din Oşorhei spre Săcădat.

Celelalte trei noi puncte de verificare a rovinietei sunt puse în funcţiune, tot de miercuri, în punctele de frontieră Nădlac şi Turnu (ambele în judeţul Arad) şi Calafat (judeţul Dolj).