Consiliul Judeţean Bihor a publicat, vineri, proiectul de buget pentru anul 2018. După cum anunţa zilele trecute preşedintele instituţiei, Pásztor Sándor, bugetul este unul "strâns".

Cheltuieli prea mari

Veniturile sunt estimate de 412 milioane lei şi cheltuieli mult mai mari, de 456 milioane lei, diferenţa de aproape 44 milioane lei urmând să fie "acoperită", potrivit proiectului de buget, din excedentul bugetar din 2017, adică banii care trebuiau să fie cheltuiţi şi nu au fost.

"În faza de programare, excedentul bugetului local se utilizează ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare. În timpul anului, excedentul bugetului local poate fi utilizat ca sursă de acoperire a golului temporar din casă", se arată în proiectul de buget al judeţului pe 2018.

Din totalul veniturilor de 412 milioane lei, doar 3,8 milioane lei sunt venituri proprii ale Consiliului Judeţean, restul fiind alocări de la nivel naţional împărţite pentru susţinerea instituţiei, investiţiilor, sistemului de protecţie a copilului, drepturile persoanelor cu handicap şi instituţiile de cultură.

De asemenea, se prognozează că CJ Bihor va încasa anul acesta 16,1 milioane lei drept subvenţii pentru proiecte cu finanţare nerambursabilă.

Bani pentru asistenţă socială

La capitolul cheltuieli, cei mai mulţi bani au fost alocaţi la capitolul Asigurări şi asistenţă socială (funcţionarea direcţiilor şi centrelor pentru persoanele cu handicap, centrelor de plasament, unităţilor medico-sociale din Bihor), adică 219 milioane lei.

La capitolul Cultură, Recreere şi Religie au fost alocate 73,2 milioane lei. Concret, Teatrul Regina Maria, deşi deserveşte un public mai larg, va avea un buget cu ceva mai mic decât cel al Teatrului Szigligeti, adică 9.255.000 lei faţă de 9.274.000 lei. Muzeul Ţării Crişurilor va conta pe un buget de 8,9 milioane lei, iar Filarmonica pe unul de 7,8 milioane lei.

Investiţii în infrastructură

Programul de investiţii pe anul 2018 are alocată suma de 93,8 milioane lei. Între proiecte se numără construcţia celui de-al doilea terminal al Aeroportului Oradea, pentru care sunt bugetaţi 21,7 milioane lei. De asemenea, au fost puşi deoparte bani pentru începerea lucrărilor la Drumul Apuseni şi pentru reabilitarea mai multor drumuri judeţene.

În lista investiţiilor a fost cuprinsă şi achiziţionarea unui imobil din complexul Rimanoczy (3 milioane lei), amenajări interioare la noul Muzeu al Ţării Crişurilor (circa 7 milioane lei), reparaţii la Filarmonică (800.000 lei), reparaţii capitale la Liceul Tehnologic nr. 1 din Oradea (1 milion lei).

Merită amintit că şi bugetul Consiliului Judeţean Bihor a fost afectat de măsurile fiscale ale Guvernului, în speţă de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Astfel, dacă în 2017, CJ Bihor a primit drept cotă din acest impozit, de la bugetul central, suma de 106.720.000 lei, anul acesta, aceasta a scăzut la 79.404.000 lei, deci cu 27,3 milioane de lei mai puţin.

Prin Legea Bugetului de Stat, Guvernul a "compensat" alocând Bihorului un buget dublu din banii din TVA destinaţi "echilibrării bugetelor locale". Pentru 2018, judeţului i-au fost alocate 50.849.000 lei faţă de 25.385.000 lei anul trecut.