La mai bine de 12 ani de la achiziţia unui sistem care le permite aleşilor bihorenilor să voteze prin apăsare de buton, echipamentul achiziţionat în mandatul preşedintelui Alexandru Kiss a fost schimbat.

La prima reuniune din acest an a CJ Bihor, desfăşurată joi pentru votarea a două proiecte cu fonduri nerambursabile, membrii deliberativului judeţean au găsit pe mese dispozitive noi cu butoane. Deocamdată, sistemul nu a fost pus în funcţiune, dar le va permite aleşilor să voteze rapid chiar şi atunci când legea impune să voteze secret.

"Azi încă votăm prin ridicare de mâini, dar data viitoare o jumătate de oră vom învăţa cum se foloseşte noul sistem. Acest sistem rezolvă inclusiv problema votului secret", a explicat în preambulul reuniunii preşedintele Pasztor Sandor.

Din sistem face parte şi un monitor amplasat pe un perete, care afişează prezenţa consilierilor judeţeni la şedinţe, dar şi o nouă instalaţie de sonorizare. "Şi Imnul Naţional s-a auzit mai bine", a remarcat Pasztor, referitor la calitatea superioară a sunetului.

"Sistemul vechi avea 12-14 ani, cel pe care l-am achiziţionat şi instalat acum asigură monitorizarea prezenţei fiecărui consilier pe toată durata şedinţei, şi secretul votului. Vom economisi timp. La şedinţa viitoare o să-l punem în funcţiune, pentru că trebuie un instructaj scurt pentru folosirea sistemuui", a mai adăugat şeful CJ pentru BIHOREANUL.

În ce priveşte preţul cu care a fost achiziţionat noul set de echipamente, acesta s-a ridicat la suma de 23.200 euro plus TVA.

Anul trecut, unele şedinţe ale CJ Bihor au durat chiar şi trei ore, în condiţiile în care opoziţia PNL a cerut, conform legii, vot secret la cabină asupra proiectelor privind numirile de persoane în diverse funcţii.