Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a făcut public, vineri, rezultatul acţiunilor desfăşurate în perioada Paştelui pentru prevenirea fraudelor alimentare şi punerea pe piaţă doar a alimentelor sigure şi salubre, care să prevină apariţia unor îmbolnăviri.

Conform comunicatului dat publicităţii de către DSVSA, specialiştii instituţiei au făcut 369 controale în sectorul industriei alimentare (abatoare, unităţi de procesare carne şi lapte, brutării, laboratoare de cofetărie etc.), activităţi de comercializare a cărnii (carmangerii şi măcelării) sau a altor produse alimentare specifice (peşte, ouă, laboratoare de patiserie, depozite alimentare, supermarket-uri etc.), dar şi în unităţi de alimentaţie publică (restaurante, cantine, pensiuni, hoteluri) care au organizat mese de Paşte.

După cele 369 controale, din care 38 au vizat unităţi de procesare, iar 331 unităţi din sectorul alimentaţiei publice, unităţi care manipulează, depozitează, prelucrează, transportă şi comercializează alimente, inspectorii DSVSA au aplicat 25 de sancţiuni, din care 8 amenzi în valoare totală de 24.200 lei.

Principalele deficienţe constatate şi sancţionate au fost depozitarea alimentelor în condiţii insalubre, comercializarea de alimente în spaţii neautorizate, respectiv, manipularea şi etichetarea necorespunzătoare a alimentelor.

Totodată, în această perioadă DSVSA Bihor a asigurat supravegherea şi controlul în abatoarele şi punctele de sacrificare a mieilor şi iezilor autorizate, raportând că în întregul judeţ "au fost sacrificate 2.039 capete tineret ovin şi caprin", din care 1.422 în pieţele din Oradea şi Beiuş.

În ce priveşte sectorul industriei zootehnice, DSVSA a verificat în special unităţile de producţie (exploataţii, ferme de animale), unităţile de comercializare (târguri şi centre colectare. Numărul acţiunilor de control s-a ridicat la 44, din care 26 în trafic, înpreună cu reprezentanţii Poliţiei, fiind aplicate 14 sancţiuni, din care 7 amenzi în valoare totală de 8.400 lei.

Principalele abateri sancţionate au fost deţinerea şi transportul de animale neidentificate şi/sau fără documente sanitare veterinare, precum şi nerespectarea normelor de bunăstare animală în timpul transportului.