Un bihorean din localitatea Borumlaca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a ucis propriul fiu în vârstă de 18 ani, pe care l-a înjunghiat cu mai multe lovituri de cuţit. În faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, criminalul, Roman Lingurar, a cerut să fie lăsat la înmormântarea victimei sale.

Tragedia s-a produs săptămâna trecută, în seara de 15 august, în jurul orei 22, ca urmare a unui conflict spontan ivit între bărbat şi fiul său, Claudiu.

"Inculpatul i-a aplicat victimei trei lovituri de cuţit la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor superioare. Ca urmare a acestor lovituri, victima a suferit leziuni care au dus la deces", a declarat, marţi, BIHOREANULUI prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican.

Cadavrul victimei a fost găsit, la circa o jumătate de oră după altercaţie, de rude, care au sunat imediat la 112. "Organele de poliţie, sub conducerea procurorului de caz, însoţit de medicul legist, s-au deplasat la faţa locului, autorul fiind găsit în scurt timp şi condus la audieri", a mai spus Vidican.

Roman Lingurar a fost reţinut pe 16 august, sub acuzaţia de omor, iar o zi mai târziu a fost prezentat la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.

În timpul dezbaterilor, individul a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi să fie lăsat să participe la înmormântarea victimei sale, cerere care i-a fost, însă, respinsă, magistratul dispunând să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.