Caz şocant în satul Olosig, localitate aparţinând de oraşul Săcueni, unde o femeie a fost ucisă într-o altercaţie generată de faptul că a parcat cu maşina în faţa casei vecinilor săi. Autorul crimei este un tânăr de 19 ani, fiul vecinilor, care a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuţit.

Conflictul a izbucnit, duminică, în jurul orei 18, când familia criminalului a vrut să plece de acasă şi nu a putut ieşi cu maşina pentru că autoturismul victimei blocase accesul. Aceştia au bătut la poarta vecinilor şi le-au cerut să-şi mute autoturismul, iar femeia s-a şi executat.

Discuţiile dintre cele două familii au continuat, însă, şi au degenerat în bătaie. În timpul altercaţiei, tânărul de 19 ani, băut fiind, a luat un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie.

"Cele două familii s-au luat la bătaie, iar inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit. În ciuda intervenţiei medicilor, aceasta nu a mai putut fi salvată", a declarat, marți, pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.

Autorul crimei, Mircea Varga, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar marţi va fi prezentat la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă. 

În timpul altercaţiei, soţul şi copilul de 16 ani al victimei au fost răniţi, însă deocamdată nu au depus vreo plângere.