Înfiinţat în decembrie 2018 ca urmare a dezvoltării Platformei România 100, PLUS, cea mai nouă formaţiune politică din ţară, se află într-un proces de consolidare din care face parte şi alegerea unei conduceri legitime, statutare, a organizaţiei judeţene Bihor, care a avut până săptămâna aceasta o echipă managerială interimară.

Joi seară, în cadrul Convenţiei Judeţene, aceasta şi-a desemnat prin vot conducerea, preşedinte fiind aleasă doctoriţa Ioana Mihăilă, fostă coordonatoare interimară, precum şi 8 membri ai Biroului Judeţean: Alina Bota Sziber, Dan Popa, Rodica Boitoş, Stelian Sabău, Andrei Acs, Paul Mercea, Norbert Barta şi Paul Zoţ.

Totodată, au fost aleşi şi cei trei membri ai Comisiei Judeţene de Integritate şi Arbitraj - Bogdan Ciprian, Marcel Buciuman şi Radu Gavra, componenţa Comisiei de Cenzori şi conducerea organizaţiei de tineret – Generaţia PLUS.

Alături de europarlamentarul Dragoş Pâslaru, fost ministru al Muncii în Guvernul Cioloş, şi de Oana Bogdan, membru al Biroului Naţional de conducere, proaspăt aleasa preşedintă a PLUS Bihor, Ioana Mihăilă, a avut prima sa întâlnire cu reprezentanţii presei locale, declarând că în plan local, "până acum am colaborat bine şi chiar foarte bine" cu colegii de la USR, cu care formează Alianţa 2020.

"De acum înainte, ar trebui să pornim negocierile (n.r. – în cadrul Alianţei) pe probleme centrate pe interesele cetăţenilor, abia apoi să discutăm despre candidaţi, care vor trebui să respecte criteriile de integritate şi de competenţă, fiind de interes secundar provenienţa de partid", a spus Mihăilă, referindu-se la relaţiile cu USR Bihor.

De asemenea, în condiţiile în care preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a făcut publică propunerea de colaborare inclusiv în plan local între forţele de dreapta, aşa încât liberalii împreună cu Alianţa 2020 să câştige anul viitor alegerile pentru primării şi consiliile judeţene, preşedintele PLUS Bihor a afirmat că, la rându-i, consideră necesară şi posibilă un asemenea parteneriat.

"Domnul Bolojan este o persoană deschisă la o colaborare cu ceilalţi din dreapta politică şi orice discuţie care va avea ca scop, iar apoi şi ca rezultat, îmbunătăţirea politicilor publioce pentru cetăţenii oraşului şi din judeţ este binevenită", a spus Ioana Mihăilă.

Pe de altă parte, eurodeputatul Dragoş Pâslaru a afirmat că în ce priveşte relaţiile din interiorul Alianţei 2020 şi relaţiile acesteia cu PNL la nivel naţional, PLUS consideră că "nu ne putem juca cu ceea ce ne-au transmis cetăţenii la alegerile din 26 mai, nu se pune problema să ne dezbinăm în cadrul Alianţei". "În ce priveşte relaţia cu PNL, noi avem un set de principii şi de valori, iar atâta vreme cât acestea sunt împărtăşite şi de alţii nu avem nicio problemă".

Recent, Alianţa 2020 şi-a desemnat candidaţii la Preşedinţia României şi pentru viitoarea conducere a Guvernului în persoana liderului USR, Dan Barna, şi respectiv a omologului său de la PLUS, Dacian Cioloş, fapt care a sporit competiţia atât între cele două formaţiuni, cât şi cu PNL.