Membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului Orade au fost demişi, pentru incompetenţă şi pentru „încălcarea în cascadă a legii” când au aranjat concursul pentru viitorul director al Aeroportului, dar nu vor să se despartă de funcţii.

Într-o conferinţă de presă susţinută la patru zile după ce Consiliul Judeţean Bihor a decis, cu voturile celor 18 consilieri PNL şi ALDE, respectiv cu opoziţia celor 16 consilieri PSD şi UDMR, revocarea tuturor celor 7 membri ai CA de la Aeroport, preşedintele acestuia, UDMR-istul Bimbo-Szuhai Tibor, a anunţat, miercuri, că „din solidaritate” au semnat cu toţii o „petiţie” adresată prefectului Ioan Mihaiu, prin care "contestă" Hotărârea CJ.

Bimbo a afirmat că „sesizarea” ar fi iniţiat-o reprezentanta Ministerului Finanţelor din CA, Doina Drăghici, dar nu a putut explica motivaţia, cu toate că a adăugat că şi el şi-a pus semnătura, la fel ca toţi colegii săi din UDMR, PSD şi ALDE care formează CA-ul demis.

„Respect” şi nu prea

„Din punctul meu de vedere, dacă Consiliul Judeţean ca autoritate tutelară (n.r. – a Aeroportului) aduce o Hotărâre, toţi trebuie să o respectăm, şi eu o respect. În schimb, nu am putut să nu fiu solidar şi am semnat şi eu această iniţiativă”, a spus Bimbo despre contestarea tocmai a autorităţii tutelare a CJ.

Întrebat ce motive invocă membrii CA pentru a se opune CJ şi propriei demiteri, Bimbo nu a ştiut să răspundă, afirmând doar că este „ceva legat de scrisoarea de aşteptări şi componenţa noului CA”. El a adăugat, după insistenţele BIHOREANULUI de a enumera justificările sau de a face publică „petiţia”, că „nu pot eu să discut în numele cuiva (n.r. – adică în numele iniţiatoarei). Este la Prefectură documentul respectiv, eu nu cred că este un secret”.

Ultimatum al CA

Pe de altă parte, preşedintele CA demis sâmbătă a anunţat că „ieri”, adică marţi, a trimis adrese „la toate entităţile” pe care preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, le vrea reprezentate în viitoarea comisie care să selecteze înlocuitorul fostului director general al Aeroportului, demisionarul Gheorghe Pasc.

„Am solicitat unui număr de 10 entităţi - Consiliul Judeţean, Primăria Oradea, Agenţia de Dezvoltare Locală, Parcul Industrial, Agenţia de Management al Destinaţiei, APTOR, Camera de Comerţ, marii hotelieri şi Universitatea - ca până mâine, 3 octombrie, să facă o nominalizare pentru o persoană cu experienţă în recrutarea de personal şi să facă parte din noua comisie”, a spus Bimbo.

Pe lângă faptul că „adresa” trimisă „ieri” cu termen de conformare „mâine” este un adevărat ultimatum pentru destinatari, mult mai important e că, dacă viitoarea comisie de concurs pentru şefia Aeroportului ar avea componenţa indicată de Bimbo, acest lucru ar constitui de fapt o încălcare flagrantă a voinţei CJ, deoarece aceasta este doar voinţa lui Pasztor, formulată sâmbătă ca o „recomandare” către CA-ul demis.

De grija Aeroportului...

Bimbo a motivat că membrii CA-ului demis fac „aceste demersuri” doar pentru că sunt preocupaţi să asigure un nou director general la Aeroport, cât mai curând. „Am făcut aceste demersuri în încercarea de a rezolva situaţia, pentru că suntem într-o situaţie interimară care nu face bine Aeroportului, trebuie să avem un nou director general care să aducă înapoi cât mai repede cursele externe”, a zis UDMR-istul.

Bimbo a susţinut, fără să poată cita vreun articol de lege, deşi BIHOREANUL i-a cerut expres acest lucru, că un CA interimar nu are dreptul să organizeze un concurs pentru un nou director, ci doar pentru un nou CA cu mandat întreg, ceea ce, însă, poate face doar CJ, ca autoritate tutelară.

El a mai afirmat, de asemenea, că numirea unui nou CA (pe care Hotărârea de CJ votată sâmbătă îl prevede mai suplu şi mai puţin politizat, format doar din câte un reprezentant al CJ şi Primăriei, plus trei ai mediului de afaceri), se va prelungi între 75 şi 150 zile, tot atât urmând să dureze, apoi, până când noul CA va găsi un nou manager.

Demisia? Eventual, după...

În schimb, Bimbo a insistat că dacă viitorul director general va fi „selectat” de CA-ul demis, procedura poate fi încheiată „în noiembrie, sfârşitul lui decembrie”.

„După ce vom avea perspectiva unui nou director general, eu îmi voi prezenta demisia”, a promis preşedintele CA, fără să poată preciza dacă, măcar atunci, se vor da duşi şi ceilalţi "specialişti" puşi în CA de PSD, UDMR şi ALDE în mai 2017, ci doar insistând că "cei care doresc binele Aeroportului" trebuie să dea un răspuns cât mai grabnic.

S-o suspende prefectul!

Ulterior conferinţei de presă, la solicitarea BIHOREANULUI, Bimbo-Szuhai Tibor a trimis, prin e-mail, adresa prin care membrii demişi ai CA îi cer prefectului Ioan Mihaiu să atace în instanţa de contencios administrativ HCJ votată sâmbătă pentru revocarea lor. Aparent paradoxal, pentru că şi ei înşişi pot face acest lucru, ca persoane afectate de Hotărârea CJ, dar dacă o face prefectul, aplicarea acesteia se suspendă automat până la finalizarea procesului.

Întinsă pe şase pagini, solicitarea celor 7 membri demişi ai CA susţine, în esenţă, că iniţiatorii HCJ ar fi interpretat greşit legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în sensul că CA-ul putea declanşa concursul pentru viitorul director chiar şi fără ca postul să fi fost vacantat, că nu ar fi fost dator să ceară şi să obţină aprobarea Scrisorii de aşteptări privindu-l pe viitorul manager decât înaintea etapei finale a concursului, nu de la bun început, cum au făcut, că membrii Comisiei de concurs ar putea avea şi alte specializări, nu doar în recrutarea de resurse umane, şi – în fine – că din CA-ul Aeroportului nu pot face parte şi reprezentanţi ai altor instituţii cu excepţia Ministerului Finanţelor şi CJ, ca singură autoritate tutelară.

Textul integral al cererii celor 7 membri demişi ai CA către prefect poate fi accesat în galeria de documente