Peste 70 de poliţişti de la transporturi, ordine publică şi Serviciul Rutier, angajaţi CFR, jandarmi au "periat", miercuri dimineaţă, staţiile CFR din Oradea, Valea lui Mihai şi Beiuş, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona Gărilor.

Acţiunea a avut în vedere depistarea călătorilor frauduloși şi a persoanelor fără adăpost, prevenirea furturilor şi a actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror alte fapte ilegale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, acţiunea s-a desfăşurat între orele 6 şi 10. "Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea Legii Taximetriei, Hotărârii de Guvern privind transporturile feroviare şi Legea 61 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice", a explicat comisarul şef Fărcuţa. 

În total, echipajele au verificat 133 de autovehicule şi 82 de persoane, valoarea amenzilor în cele trei staţii CFR ridicându-se la 5.050 lei, pentru încălcarea Legii Taximetriei, a HG privind transporturile feroviare şi a Legii 61. La acestea se adaugă alte 45 sancţiuni aplicate de poliţişti pentru încălcarea Codului rutier, cu amenzi în valoare totală de 12.325 lei. Totodată, agenţii rutieri au reţinut 3 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Acţiunea din Bihor a fost parte a unei ample operaţiuni a Direcției Transporturi din cadrul Poliţiei Române, care a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR. Timp de 4 ore, peste 1.400 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică din toată țara au efectuat controale în zona a 324 de stații de cale ferată.

În activități au fost angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.