Ministerul de Externe a făcut primele precizări pe marginea cazului orădeanului ucis într-un atac armat în Costa Rica. Conform sursei citate, până miercuri seară, autorităţile locale nu au notificat misiunea diplomatică privitor la incident, iar la nivelul ambasadei nu au existat solicitări de asistenţă consulară, după cum anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

"Urmărim presa"

"Ambasada României la Ciudad de Mexico, care asigură reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Republica Costa Rica, urmăreşte îndeaproape cazul semnalat în mass-media privind decesul unui cetăţean român în provincia San Jose, Republica Costa Rica", arată comunicatul citat de agenţia de ştiri, cu precizarea că "reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii incidentului".

"Până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la acest incident, iar la nivelul ambasadei nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară", arată comunicatul.

Din informarea MAE nu reiese dacă familia tânărului a fost sau nu anunţată de eveniment, dar este posibil ca, în contextul necomunicării informaţiilor pe cale oficială, aparţinătorii să fi aflat întâi din presă de tragedie.

Lichidaţi în 10 secunde

După cum se ştie, un orădean în vârstă de 38 de ani, Ionuţ George Oţelac (foto), a fost ucis, împreună cu iubita sa, fotomodel, Raquel Maria Gamboa Mora, în vârstă de 25 de ani, în timp ce se aflau în trafic, în oraşul Alajuelita din Costa Rica. Doi motociclişti s-au apropiat de maşina în care se aflau cei doi, au tras mai multe focuri de armă, iar apoi s-au făcut nevăzuţi.

Dublul asasinat a avut loc la o oră de vârf, pe o stradă aglomerată dintre primăria localităţii Alajuelita şi un parc în care aveau loc mai multe festivităţi. Potrivit presei, cei doi au fost lichidaţi în doar 10 secunde.

Site-ul a1.ro scrie că, după împușcături, maşina a nimerit într-un alt autoturism, iar apoi a luat foc. Mai multe persoane au încercat să îi salveze, însă era prea târziu. În imagini surprinse de camerele de supraveghere publicate de www.teletica.com (video) se vede cum doi indivizi se apropie de maşină pe o motocicletă şi trag mai multe focuri de armă.

"Este un cuplu înăuntru, o femeie şi un bărbat! Aoleu, ia foc. Scoateţi femeia! E vie! Încearcă să ridice capul! Vă rog să colaborăm", se aude în alte imagini.

Martorii aflaţi în apropiere au stins rapid incendiul cu ajutorul extinctoarelor.

"Când am ajuns la faţa locului, am găsit un şofer cu mai multe răni prin împuşcare, la nivelul capului şi toracelui. Am găsit şi o persoană de sex feminin, de asemenea, cu mai multe plăgi la nivelul toracelui. Ambii fără semne vitale", a spus un paramedic care a intervenit în urma dublului asasinat.

Reglare de conturi

Potrivit ProTV, orădeanul avea o fetiță de 3 ani în Costa Rica, unde se stabilise de la începutul anilor 2000.

Motivul din spatele dublului asasinat nu a fost deocamdată dezvăluit, însă, arată presa, cel mai probabil, este vorba despre o reglare de conturi între traficanţii de droguri.

Presa din Costa Rica a relatat că Ionuţ-George Oţelac avea cazier pentru trafic de droguri, după ce, în 2000, el a fost arestat pe aeroportul Juan Santamaria pentru că a incercat să scoată din Costa Rica 20 de kilograme de cocaină în containere de aluminiu. 

În România, însă, la vremea respectivă, Oţelac a scăpat de anchetele, dar şi de procesele declanşate pe numele membrilor grupării din care făcea parte, care s-au ales cu pedepse de până la 14 ani de detenţie, cea mai grea fiind încasând-o Ulucean, prins în Italia tot cu cocaină şi condamnat la 18 ani de detenţie. 

Citiţi pe această temă articolul "Orădeanul împuşcat mortal în Costa Rica a fost "cărăuşul" unei reţele de traficanţi de cocaină din Timişoara"