După ce aproape 20 de angajaţi de la Spitalul Orăşenesc din Aleşd au ajuns în izolare la domiciliu, pentru că au avut contact cu un pacient care a fost confirmat bolnav de COVID-19, dr. Gheorghe Carp, coordonatorul tuturor spitalelor din Bihor, a descris situaţia ca fiind "un caz tipic de inconştienţă a personalului".

"Este un caz tipic de inconştienţă al personalului, care a fost instruit cum să acţioneze. Ei spun că au avut echipamente de protecţie, dar pentru siguranţă toate persoanele care au intrat în legătură cu pacientul vor fi testate", a declarat Carp, luni, într-o intervenţie în direct la Digi24. Potrivit acestuia, este nevoie de un răstimp de trei zile pentru ca rezultatele testărilor, care se fac la Oradea, să fie concludente.

Doctorul a criticat faptul că la Spitalul din Aleşd nu s-a ţinut cont de recomandarea de a se lucra în ture de câte 12 ore. "Acolo a fost un lanţ de slăbiciuni al personalului şi al directorului, pentru că li s-a recomandat să lucreze cu personal redus şi în ture de 12 ore. Nu au făcut-o şi, într-o zi, pacientul a intrat în legătură cu trei ture", a declarat Carp. Aşadar, dacă s-ar fi respectat această recomandare, mai puţini angajaţi ar fi acum în autoizolare.

Carp a subliniat că toate spitalele din Bihor au echipamentele necesare, iar angajaţii au fost instruiţi privind metodologia care trebuie respectată, iar o dovadă în acest sens este că niciun angajat de la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea, unde sunt trataţi suspecţii şi bolnavii de COVID-19, nu s-a infectat. "Dacă se echipează conform instrucţiunilor, nu se infectează", a mai declarat Carp.

Managerul a mai spus că activitatea Spitalului din Aleşd nu este afectată de această situaţie: "Sub nicio formă! Secţia de Pneumologie este o secţie exterioară. Nu este afectată activitatea". Doctorul a adăguat că secţia a fost dezinfectată, iar angajaţii rămaşi sunt instruiţi în permanenţă, pentru a şti cum să acţioneze în continuare.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, aproape 20 de angajaţi ai Spitalului Orăşenesc din Aleşd sunt izolaţi la domiciliu, pentru că o parte din medici şi asistente ar fi intrat în contact cu un pacient septuagenar, care s-a dovedit infectat cu coronavirus. De altfel, acesta se află acum în stare gravă la Oradea, primind îngrijiri la terapie intensivă. Pacientul a mers joi la Spitalul din Aleşd şi a fost internat cu diagnosticul de pneumonie.

UPDATE:

Pe marginea acestui caz, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a emis, luni, un comunicat, în care arată că, în urma anchetei epidemiologice, "au fost identificate 16 cadre medicale care au intrat în contact cu persoana confirmată pozitiv. Acestora li s-au prelevat probe pentru testare COVID-19 şi a fost dispusă măsura de autoizolare la domiciliu".

De asemenea, arată DSP, "în unitatea medicală din Aleşd a fost aplicată dezinfecţia terminală a spaţiilor şi în cursul zilei de astăzi, 30 martie 2020, un medic epidemiolog din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor se va deplasa  la faţa locului pentru verificări, în vederea dispunerii de măsuri pentru siguranţa pacienţilor internaţi şi personalului spitalului".